Ironia și sarcasmul – ce se ascunde în spatele lor?
Am discutat, la un moment dat, despre acest subiect pe pagina mea de Facebook – așa cum era de așteptat, în țara dezinteresată de prevenirea abzului cu ajutorul psihoeducatiei, al educatiei pentru relatii, încă există persoane care folosesc ironia și sarcasmul ca pe ceva firesc.
Dincolo de abordările filosofice, de cele folosite în literatură pentru a capta atenția cititorului sau de cele ale unui regizor pentru a capta atenția publicului, azi vreau să te ajut să înțelegi semnificațiile psihologice ale ironiei si sarcasmului asupra ta, încât să nu le mai treci cu vederea – iar dacă le practici la adresa altora, să depui eforturile necesare pentru a opri astfel de porniri.
Cine sunt persoanele ironice și sarcastice – ce vor ele?
Persoanele care consideră că au dreptul să fie ironice si sarcastice sunt persoanele narcisice, abuzive, persoanele care vor să arate superioritate și care vor să te desființeze cu ajutorul ironiei.
Vor să iți transmită în felul acesta ce cred ele despre tine, dar nu au curajul să îți spună în mod direct.
Christophe André, psihiatru și psihoterapeut:
‘’Ironia se definește drept modul indirect de a lua în derâdere sau de a agresa sau de a critica simulând naivitatea sau necunoașterea.
Este un mod de agresare frontal (comparată, de exemplu, cu bârfă), dar suficient de politicoasă și de rafinată pentru a-l pune în încurcătură pe celălalt: dacă se enervează, pierde pe loc; dacă o suportă, de asemenea. Nu poate decât să răspundă plasandu-se pe același teren al răutății rafinate. Ceea ce nu îi este dat oricui, fapt de care abuzează ironicii. Căci folosirea ironiei într-un conflict dezvăluie adevărata lui natură: este un starter puternic de mânie și de resentimente pentru pesoana-țintă. Ironia aprinde mânia și face ca exprimarea acesteia să fie ridicolă de la bun început.
Ironia este o armă. Ca și disprețul, are drept sursa stările sufletești în care coabitează sentimentul de superioritate și agasarea condescendentă față de aproapele său. Bazată pe dorința de a înjosi și nu de a ameliora, ea este toxică din punct de vedere relațional în măsură în care face să crească tensiunile și resentimentele fară să aducă o apropiere în căutarea soluțiilor.’’
Iar Dexonline definește ironia astfel:
”Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit.”
Vreau să te ajut să privești cu mai multă atenție situațiile în care ești ironizat și pe care ești dispus să le treci cu vederea – nu este nimic de trecut cu vederea. Explic mai jos de ce.
Ironia are ca țintă dominarea și denigrarea persoanei și reprezintă un abuz emoțional. Din nefericire, este foarte des folosită în cadrul relațiilor de cuplu, în cadrul relațiilor părinte-copil, în relațiile de prietenie, in reatiile de la locul de munca; iar in mediul online, ironia este chiar la ea acasa – curajosii de dupa taste nu ezita sa o foloseasca, in nenumarate situatii..
Orice persoană ironizată este o persoană abuzata emoțional, de ale carei vulnerabilități și de a cărei lipsă de abilități adulte de relaționare se profită.
Adică să privesc cu atenție la cei pe care îi numesc prieteni, la colegi, la frați, la surori, la părinți, la colegi, la șefi, la clienți? Exact – privește și ascultă cu atenție nuantele limbajului lor. Ascultă cum ți se adresează sau cum iti vorbesc despre altii.
Toate situațiile în care se manifestă agresivitatea pasivă sunt periculoase și nu sunt demne de respect.
Însă cea mai periculoasă forma de agresivitate pasivă este cea din relația părinte-copil.
A denigra copilul sau a-l denigra pe celălalt părinte în fața copilului – folosind ironia si/sau sarcasmul – este un abuz ce deteriorează imaginea de sine a copilului, distrugandu-i încrederea în sine.
De asemenea, degradează relația copilului cu părintele denigrat, deteriorând imaginea acestuia în ochii copilului.
Există foarte mulți adulți care sunt, în prezent, denigrați de propriii părinți și care s-au adaptat patologic la aceste denigrări din partea părinților, găsindu-le întotdeauna scuze și încercând să se protejeze de ei, dar în mod greșit. Despre adaptarea patologică am scris AICI.
Nu accepta astfel de comportamente toxice ale celor din jurul tău și, de asemenea, învață să nu folosești ironia la adresa nimănui, indiferent de vârsta pe care o acea persoană și indiferent cine este.
Problemele se rezolva în mod adult – iar ironia este un comportament pasiv-agresiv ce nu conține nici soluții, nici bun-simț. Nu reprezintă o modalitate adultă de rezolvare a unor situații, indiferent de natura acestora.
Ironia si sarcasmul sunt atitudini pasiv-agresive prin care celălalt îți arată, mascat, cosmetizat, ce crede despre tine.
Adică persoana respectivă are o reacție interioară la adresa ta, reacție pe care nu și-o permite în mod conștient, persoana îți este ostilă și exprimă ostilitatea prin ironie la adresa ta, facandu-te să crezi că glumește. ”Hai, măi, că am glumit”, ”Ești tu prea sensibil/a”.
Nu, nu glumește – îți transmite în acest fel exact ce crede despre tine și cum te vede, nu își asuma ostilitatea pe care o are la adresa ta și care vine din complexele sale de inferioritate care sunt mascate de complexe de superioritate. Oamenii cu măști – unele foarte plăcute, seductive – sunt din ce în ce mai mulți. Învață să detectezi măștile și să te retragi din acele relații sau să limitezi comunicarea.
Relația ta cu persoanele pasiv-agresive, indiferent cine sunt acestea, este undeva în zona de limită – nu este o relație autentică, tu știi că ești batjocorit dar te faci că nu ai sesizat, celălalt este mulțumit pentru că tu taci și nu îți manifești dezaprobarea față de comportamentele și atitudinile sale, se folosește de tine în diverse feluri: își umple timpul cu tine, când se plictisește și tu crezi că, de fapt, chiar își dorește să vorbiți sau să vă vedeți. Este situația cea mai comună și frecvent întâlnită.
Agresivitatea pasivă este foarte des întâlnită în toate relațiile noastre – când se încearcă evitarea unui conflict, pasiv agresivul blochează comunicarea transmițând mesaje ambivalente: știe că a deschide o discuție, a face o cerere, o solicitare, a face un reproș, poate duce la pierderea controlului în situația de confruntare.
Pasiv agresivul te înrolează în fenomenul numit gaslighting – te face să te îndoiești de gândirea ta sănătoasă, te amețește, te derutează.
Ce mai pot masca ironia și sarcasmul?
Timiditatea, rușinea, vinovăția – pot fi mascate prin folosirea ironiei și a sarcasmului. Există foarte multe persoane care, în anumite contexte, nu știu cum să se poarte și atunci apelează, mai ușor, la ironie și la sarcasm – de multe ori, la auto-ironie.
In această manieră, persoanele respective își neutralizează angoasele, folosesc această protecție iluzorie împotriva realității, mascându-și stângăcia încontexte intime sau sociale.
Însă cei din jur nu știu – și nici persoana în cauză nu știe – că, de fapt, ironia și sarcasmul sunt folosite ca mecanisme de apărare și de funcționare exersate din prima parte a Vieții, din copilărie. Pentru ei sunt malițioase și iritante, le spulberă granițele psihologice și emoționale. Iar asta se numește abuz psihologic.
Oamenii din jurul persoanei care foloseste ironia si sarcasmul nu sunt psihologi, pentru a intelege ca acestea sunt, de fapt, încercări repetate de a face față diverselor situații prin care un copil poate trece atât în familia sa, cât și în afara acesteia. Si chiar daca ar fi psihologi, cu atât mai mult – nu înseamnă că trebuie să permită astfel de comportamente la adresa lor, ci că trebuie să analizele împreună cu clientul aceste atitudini, pentru a-l ajuta să și le corecteze în loc să le mai folosească.
Ironia, sarcasmul și copilul mic
Copilul invata, de mic, că ironia și sarcasmul sunt modalități prin care rezistă atunci când îi este frica, atunci când este furios dar nu are voie să își exprime frica, furia și alte emoții care îi sunt interzise de părinți și nu numai – în contexte de familie, sociale sau școlare, atunci când îi este rușine, când este timid și când se simte vinovat.
Toate aceste conținuturi: frica, furie, rușine, timiditate, vinovăție, dorință de răzbunare și de pedeapsă – vor fi transformate în ironie și sarcasm, la început la adresa primelor persoane din cauza cărora le-a trăit: părinții și, în general, persoanele semnificative și cu poziții de autoritate, iar in timp la adresa altor persoane cu careintră în contact: colegi, profesori, vecini, prieteni, etc. Iar mult mai târziu, la adresa partenerului/partenerei de cuplu și la adresa propriilor copii. Există foarte mulți părinți care își ironizează copiii și care îi tratează cu sarcasm, crezând că astfel îi motivează, îi mobilizează să învețe sau să aibă curaj. Efectul nu este acesta: efectul este furia copilului la adresa părintelui, o furie neexprimată și transformată în timiditate sau tupeu, de exemplu. Și iată, pe scurt, cum povestea abuzului psihologic se transferă la alte generații – de la o generație la alta, fără oprire.
De asemenea: dacă ai crescut cu cel puțin un părinte care a folosit ironia și sarcasmul ca mijloc preferat de relaționare cu celălalt părinte care a fost ”tolerant” și ”înțelegător” (adică victimă), este foarte probabil că ai copiat și tu ironia si sarcasmul pe care le-ai considerat ca fiind normalitatea într-o relație – pentru că ai văzut, de mic, avantajele: dominarea, controlul și supunerea celuilalt, în contextul în care te-ai identificat cu agresivitatea din părintele dominant și în ciuda faptului că erai atașat de părintele-victimă.
Dacă nu suferi de vreo tulburare de personalitate ale carei caracteristici sunt grandomania si manipularea (tulburarea de personalitate narcisica, psihopatie, borderline, histrionica), atunci iți poți spune ție STOP ABUZ – și poti să oprești toată această transmitere transgenerationala ce a început demult, poate cu bunicii și străbunicii tăi – si care a ajuns la tine prin intermediul părinților tai, iar tu o dai mai departe copilului tău, care o va da mai departe, în relațiile sale.
Tocmai de aceea, dacă știi despre tine că folosești ironia și sarcasmul ca mijloace de apărare și de funcționare cu ajutorul cărora deghizezi furia, frica, rușinea, timiditatea, vinovăția, dorința de răzbunare, dorință de pedeapsă, atunci este foarte important:
- să te uiți, cu ajutor specializat, la toate relațiile tale semnificative de la începutul vieții,
- să înveți, cu ajutor de specialitate, să îți prelucrezi trăirile dificil de tolerat pe care le-ai avut atunci în contexte despre care îți amintești,
- să înveți, cu ajutor de specialitate, cum să restitui aceste trăiri celor care ți le-au generat – chiar dacă aceștia nu mai sunt în viață
- să înveți, cu ajutor de specialitate, alte modalități de a relaționa și de a funcționa – dacă îți dorești să păstrezi relațiile cu cei din jur care, cel mai probabil, acum sunt deranjați de ironia și sarcasmul tău si nu stiu cum sa iti spuna acest lucru.
Oamenii – indiferent cine sunt ei: partener/a, copii, colegi, prieteni, etc. – nu sunt obligați să accepte astfel de comportamente. Nu sunt obligați să ”te înțeleagă”. Nu sunt obligați să ”te accepte așa cum ești”. Nu sunt obligați sa joace rolul tolerantului, sa înțeleagă de unde vin aceste comportamente și că ele acoperă, de fapt, timiditatea, rușinea și vinovăția – acestea din urmă se lucrează, cel mai bine, alături de un specialist care te va învăța cum să le abordezi, te va ajuta să le restitui celor care ti le-au generat, te va ajuta sa dobândești abilități de relaționare adulte și cum să îți accesezi alte resurse mult mai sănătoase care nu îți vor mai strica relațiile: curiozitatea și spontaneitatea, de exemplu.
Ironia și sarcasmul nu sunt semne de inteligență
Foarte multe persoane se consideră inteligente atunci când apelează la ironie și la sarcasm. Însă acestea nu indică un coeficient ridicat de inteligență – nici de inteligență emoțională, nici de inteligență relațională.
Prin urmare, tot ce poți face este să nu le mai folosești și să înveți modalități adulte de comunicare și de relaționare care te vor ajuta să transmiți oamenilor, atunci când este nevoie, exact ceea ce dorești să transmiți, adecvat contextului și adecvat relației pe care o ai cu aceștia.
Foarte importantă este natura relaţiilor dintre persoane şi felul în care ele interpretează ironia.
Când relaţiile sunt mai apropiate, mai deschise, mai permisive, atunci ironia poate fi văzută ca fiind pozitivă – nu am întâlnit foarte des astfel de situații. Cel mult, între bărbați – ei își permit mai multe ironii unul la adresa celuilalt și mai ales când se află sub influențe bahice, nu întotdeauna însă cu intenția de a răni. Insa nu ar trebui, pentru că așa va fi doar favorizată social și transferată și în alte grupuri din care faci parte.
În grupurile de femei, însă, de cele mai multe ori, intenția este de a răni – chiar dacă apoi ți se adresează scuze ce încep prin ”Cu tot respectul”. Aceasta este o altă formulă ce ascunde dispreț și tocmai lipsă de respect.
Indiferent că face asta în mod conștient sau inconștient, tine doar de tine să nu găsești scuze și să fii foarte atent la relațiile tale – pentru că în unele relații te îmbolnăvești, iar pe cele în care te vindeci le vei găsi cu mare greutate.
Ironia, sarcasmul și umorul
Ironia și sarcasmul sunt confundate cu umorul, dar nu au legătură cu acesta – în timp ce umorul întărește legăturile interumane, ironia și sarcasmul le deteriorează. Dacă ironia și sarcasmul sunt folosite la adresa propriei persoane, atunci pot fi considerate – dar cu limită – semne de inteligență și de cunoaștere a propriilor limite. Însă aceasta este doar o constatare de suprafață. Când privești dincolo de comportament, vezi anxietate, rușine, angoasă, frică de eșec.
Ai grijă de tine, fă curățenie în interiorul tău și în relațiile tale – începând cu cele mai apropiate. Niciodată nu este prea târziu. Evident: dacă nu te descurci, te aștept cu mult drag să lucrăm împreună!