Întrebare: tu știi să recunoști hărțuirea și abuzul?

Întrebare: tu știi să recunoști hărțuirea și abuzul psihologic, verbal, fizic, sexual, economic, religios/spiritual, să le respingi imediat ce ți se întâmplă, să le denunți la poliție și să contactezi imediat un avocat? Mai am o curiozitate – când ai făcut toate astea, ultima oară?

Răspunde-ți sincer – nu mie, deci. Ci ție te invit să îți răspunzi.

Îți spun cu precizie de 99,99%: nu știi să recunoști hărțuirea și abuzul psihologic, verbal, fizic, sexual, economic, religios/spiritual – iar dacă te afli în categoria celor foarte puțini care știu să le identifice, îți spun cu și mai mare acuratețe că iti gasesti scuze pentru a nu le denunța la poliție și pentru a nu contacta  imediat un avocat.

Dar dacă știi să identifici toate formele de abuz, le respingi, le denunți la politie și contactezi imediat un avocat cu mult înainte ca situația să scape de sub control, atunci înseamnă că ai lucrat foarte bine în terapie cu psihologul tău sau ai lucrat foarte bine cu consilierul, cu trainerul sau cu coachul tău, dacă ei au pregătire pe abuz și violență domestică și au studii de psihologie și specializări în psihoterapie.

Așa încât, dacă răspunsul tău este Da, atunci, vreau să te felicit – și sper că știi și cum să răspunzi acestor comportamente, atunci când ai de-a face cu așa ceva. Fără ezitare, fără rușine, fără pic de jenă – așa trebuie să fie răspunsul oricărei femei în raport cu abuzurile la care este supusă – acasă, la locul de muncă, în grupul de cunoscuți, în familia sa, în raport cu clienții săi, etc.

Cineva m-a rugat să abordez subiectul abuzului și al hartuirii sexuale despre care citim foarte des în ultimele zile – cazul unui preot ce a fost denunțat cu întârziere de către o enoriașă (sau mai multe, parca?), preot ce înțeleg că a recunoscut toate acuzațiile aduse. Nu am mai urmărit subiectul, deci nu știu dacă s-a modificat ceva. Însă nu asta este important pentru acest articol, ci altceva – si vei descoperi citind mai departe.

Hărțuirea fetelor și femeilor și abuzul la adresa lor – în variate forme de manifestare pe care cele mai multe femei nu știu să le identifice că atare – reprezintă teme la ordinea zilei, pentru un număr uriaș de femei ce nu vor ajunge subiecte de breaking news.

Astfel de situații asta indică, pentru a n-a oară: goluri educaționale imense, în rândul femeilor care trebuie ajutate să înțeleagă că pentru relații au nevoie de pregătire, de educație și îndrumare din partea specialiștilor în acest domeniu atât de vast al relațiilor.
Educația pentru relații chiar înseamnă prevenție și salvează vieți. Doar că este pe persoană fizică – sistemul de învățământ nu este interesat să le învețe pe fete, viitoare femei, cum să stabilească relații. Sistemul de învățământ nu are așa ceva pe agenda să.
Prin urmare, educația pentru relații trebuie să fie pe agenda fiecărei femei – indiferent de vârstă.

Am observat cum femeia implicată în acest scandal național și care face acum subiectul injuriilor și al acuzelor, fiind învinovățită că a reacționat cu întârziere.

Dar tu, cel sau cea care acuzi, tu cunoști semnele hărțuirii și ale abuzului? Cunoști paralizia din abuz, mai ales când ți se spulberă granițele fizice și sexuale? Știi să numești așa ceva, cu subiect și predicat? Știi să te descurci dacă agresorul te îndatorează și te amenință, încât te face să revii la el și te seduce cu tot ce are în trusa sa de seducție? Dar în relația aia abuzivă de cât timp stai? Știi tu… cea pe care o prezinți drept ceea ce nu este. Sau la jobul acela în care abuzul profesional e în floare? De când stai, doar pentru că e un loc de muncă stabil?

Vezi?

Dacă trăiești în Romania – dar nu numai – sigur ai trecut prin n abuzuri, fără să le identifici ca atare: acasă, la serviciu, la biserica, în autobuz.

De câte ori ai luat chiar tu măsurile de rigoare: să denunți un abuzator, să mergi la avocat și la poliție?

Indiferent cine a fost abuzatorul: un preot, tatăl tău, mama ta, partenerul tău, partenera ta, colegul de serviciu, șeful, un client sau un obsedat sexual în autobuz sau în parc – ai oprit chiar tu abuzul și hărțuirea, te-ai retras un pas, l-ai pocnit măcar verbal pe nemernic, și apoi te-ai dus direct la avocat și la politie? Daca ai făcut asta, te felicit – ai instincte sănătoase. Poate ai lucrat și cu un psiholog bun, un coach bun sau un consilier bun care te-a învățat cum să identifici abuzul și abuzatorii și ce să faci, imediat.

Dar, dacă ești ca majoritatea femeilor din România, pot să pun pariu că nu ai făcut asta și că la psiholog, la consilier, la coach nici nu vrei să te duci. Nici nu vrei să auzi de așa ceva. Doamne ferește să te duci să lucrezi cu un specialist.

Pot să pun pariu că, dacă ai trecut prin abuzuri mai ”banale” sau mai severe, ai ascuns sub preș, mult timp. Din motive doar de tine știute: să îți păstrezi reputația și imaginea, să nu rupi relația cu abuzatorul, să nu pierzi avantajele din acea relație, etc.

Deci, înainte de a acuza pe altcineva că nu a reacționat prompt, uitat-te la tine și analizează-te, de-a lungul timpului în situații de abuz – de la cele mai banale, cum spuneam, până la cele mai complexe.

Dacă ești ca majoritatea femeilor, nu știi să identifici abuzul. Îl favorizezi. Te joci de-a șoarecele și pisica. Ai impresia că ești importantă pentru Narcis, începi să testezi ce vrea – dar, de fapt, cazi în plasă. Ah, nu – nu recunoști că asta ți se întâmplă. Negi. Cum, tu să pici în plasă? Tu, cea mai tare din parcare? Am folosit special expresia – pentru că așa se văd, ele pe ele însele, cele mai multe femei atunci când sunt abordate de narcisici, de psihopați singuri, aflați în relații sau chiar căsătoriți.

Așa că, în loc, să te oprești și să realizezi ce ți se întâmplă, vrei să mai verifici tu ceva – doar tu știi ce. Primești cadoul ăla și nu ți se pare că ai intrat în jocul abuzatorului. Doamne ferește să recunoști asta – ai cădea de pe piedestal. Și, dacă ați și avansat și sexul merge bine, înseamnă că obsesiile tale au fost foarte intense – nu doar ale lui, în ceea ce te privește. Obsesiile fac sexul grozav.

Dacă ești ca majoritatea femeilor, asta ți se întâmplă – sigur, cu mici variabile contextuale. Daca iti place abuzul, daca iti place comoditatea oferita de o relatie abuziva, acest articol s-ar putea sa te infurie – dar, in mult mai mare masura, sa te ajute sa constientizezi ca trebuie sa te uiti la tine prin filtrele corecte.

Dacă faci parte din aceasta categorie majoritară a femeilor și încurajezi abuzatorii cu care ajungi să începi relații, decizi că e mai bine să te ferești de prietene, îți e rușine, nu le spui nici măcar lor – pentru că știi că nu e în regulă ce ai făcut. Ai căzut într-o capcană și începi să ascunzi abuzul sub preș.

Dacă relația avansează, tu o să taci, ca să fie liniște. Ești pacifistă, crezi că ești diplomată – nu cunoști diferența între acestea două. Nu spui nimănui. Până când îți dai seama că trebuie să spui. Și așa, pot trece luni și chiar ani, nu doar zile.

Bazat pe astfel de întâmplări pe care tu le tratezi cu superficialitate, oricine poate constata că, în raport cu abuzatorii, tu nu ai un răspuns de femeie stăpână pe sine si pe viata sa, ci de femeie cu instinctele lezate – și cine se folosește de acest lucru? Cine îl vede cel mai bine? Exact: abuzatorii, prădătorii din realitate și din online.

La capitolul educație pentru relații, România stă prost – și nu va sta mai bine. La acest capitol, femeile au mari carențe ce ies la iveală atunci când apare în spațiul virtual câte un caz intens mediatizat, cum este acest caz de abuz in care este implicat un alt preot. Este foarte trist – nici măcar aceste cazuri ce se mediatizează, nu mobilizează femeile pentru a se educa pentru relații. Ele se mobilizează cu plăcere când e vorba de meditații ghidate, de mindfulness, de optimism toxic – nu și când este vorba despre ceva mult mai pragmatic, ce pune inteligenta la lucru și cu adevărat spre binele lor. Meditațiile ghidate, mindfulness-ul, optimismul toxic au ajuns să anestezieze psihic într-atât de multe femei, încât le rup și mai mult de realitate, expunandu-le abuzului și abuzatorilor – dar nimeni nu trage un astfel de semnal de alarmă.

În România needucată nici relațional și nici în vreun alt fel, ei – abuzatorii, sunt peste tot: în cuplul din care faci parte, în biserici, la locul de muncă, în familia din care provii.

Ți-ai însușit atât de bine convingerile acestei societăți bolnave care îți spune că femeia trebuie să tacă din gură și inclusiv să își mintă prietenele în legătură cu ce li se întâmplă, încât ai ajuns să favorizezi tot felul de abuzuri. Fără să ți se pară o problemă faptul că le favorizezi. Și fără să ți se para o problemă că ești ținta abuzatorilor. Ți se pare o normalitate cu care trebuie să trăiești. Începi să te îndrăgostești de abuzatorul tău, și mai mult. Ți se pare chiar masculin. ”Hai că de când căutam așa ceva!!! Ăsta da, noroc!”. Ăsta e modelul tău preferat de ”masculinitate”. Începi să ai gânduri obsesive în legătură cu el. Îl cauți. ÎI deschizi ușa. Te duci la el. Te duci după el. Faci o fixație față de el. Asta se întâmplă, dacă ești ca majoritatea femeilor. Evident, am descris doar pe scurt și doar câteva frânturi din ce se întâmplă în realitate, în n cazuri.

Să ne amintim:

Trăim în țara care ignoră educația pentru relații. Iar de acest lucru profită exact abuzatorii – indiferent cine sunt ei, ce vârstă au, dacă sunt sau nu însurați, etc. De această dată, un preot. Înțeleg că a recunoscut abuzul sexual.

Prin urmare, neavând o educație pentru relații, neștiind nimic despre granițe fizice, sexuale, psihice, economice, de timp, de spatiu, sociale și spirituale, nici nu e greu de constatat, nici nu e de mirare: femeile nu știu să identifice abuzatorii și abuzul, pentru că nu au învățat astfel de informații. Narcisicii, psihopații, știu să seducă exact acele femei care se vor îndrăgosti de ei – femei care, dacă ar fi fost preocupate de educația pentru relații, nu ar fi căzut în capcane – sau, dacă ar fi căzut, ar fi ieșit rapid de acolo. Dar, evident, calitatea relațiilor și echilibrul emoțional al femeilor nu se află nu doar pe agenda femeilor, dar nu se afla nici pe agenda sistemului de învățământ.

Observ cu tristețe cum cele mai multe femei nu au lecția demnității și a celorlalte valori. Nu au lecția autonomiei emoționale și economice. Nu au lecțiile valorilor ce trebuie să le definească – așa că se lasă definite și folosite de abuzatori.

Iar cel mai trist – și de speriat, în același timp: femeile nu doresc să își dezvolte abilitați de comunicare și de relaționare adulte. Iți spun sigur-sigur: NU VOR. Mă refer la marea majoritate. NU LE INTERESEAZĂ. Prin urmare, soarta lor este suferința și adâncirea pe spirala abuzului.

Fără o educație pentru relații, nici nu e de mirare: femeile pretind că nu știu ce li se întâmplă și vor justifica întotdeauna mediocritatea, sacrificiile,abuzurile fizice, psihologice, sexuale, financiare, spirituale.

Nu le învață nimeni cum să abordeze abuzurile prin care trec, expunându-se singure. Dacă au și un istoric psihiatric despre care fie știu, fie nu știu, se expun și mai mult.

De peste 18 ani, în toată activitatea mea profesională – în calitate și de consilier pentru probleme de abuz și violență domestică – observ cum doar un număr foarte – dar foarte mic de femei – acceptă să învețe să numească aceste personaje – abuzatori – și comportamentele lor – abuz sexual, hărțuire sexuală, abuz fizic, abuz economic, abuz religios, spritual sau social.

Un număr și mai mic de femei denunță acești abuzatori, contacteaza un avocat, contacteaza poliția și vorbeste despre ce li se întâmplă, indiferent cine este abuzatorul: preotul, tatăl, fratele, unchiul, nașul, vreun văr, colegul de facultate, profesorul, șeful, vreun supervizor nenorocit, vreun client, vreun vecin.

Iar un număr și mai mic de femei pune în practică planul de siguranță în baza căruia trebuie să se despartă de abuzatorii de acasă, de la locul de muncă, de cei întâlniți prin biserici sau cu varii ocazii. Femeile din această categorie nu acceptă că sunt naive, că au instinctele lezate și că au nevoie să se educe pentru a dobândi abilitați adulte de relaționare și de comunicare. Cele mai multe se supără dacă le arăți cum propriile lor comportamente și reacții indică asta – în loc să zică „Mersi că mi-ai zis, chiar o să fiu atentă”. Doare să dai dreptate celui care îți spune asta fără menajamente. Se zguduie piedestalul pe care stai. Așa că nu, nu te interesează să îți corectezi naivitate și să îți umpli golurile educaționale. Și cine stă la pândă? Orice X, de oriunde, cu abuzul în ADN. La purtător, că pe el nu îl deranjează.

Dacă toate femeile ar deține informațiile despre abuz și ar tine cont de ceea ce știu, ar fi deja un prim pas spre identificarea abuzului, refuzul abuzului, contactarea imediata a unui avocat și denunțarea abuzatorilor. Fără frică și fără rușine. Femeile ar avea reacțîi sănătoase, de femei asumate și responsabile pentru viața lor. Deocamdată, femeile se duc gramda la cursurile abuzatorilor spirituali, vor să se creadă zeițe, divine, le place mult să li se spună astfel de cuvinte. În timp cele sunt abuzate masiv acasă sau la serviciu. Chestie de priorități – dar zeiță abuzata… mă scuzați, e o mare anomalie, nu doar o curiozitate.

Neștiind informații esențiale, femeile ignoră ceea ce li se întâmplă. Prin urmare, abuzatorul a dedus că femeia acceptă abuzul – ajutat de femeie.

Femeile cu instincte lezate sunt ușor de sedus și de derutat cu cuvinte ieftine, cu gesturi intime. Nu știu să spună „Îți interzic să mă atingi. Îți interzic să mă priveșți așa. Îți fac reclamație. Sun la poliție. Merg la avocat.”

Iar situația progresează. Agresorul le îndatorează cine știe cu ce mici atențîi, că să se asigure că nu vor reacționa. Le este frică să reacționeze. Se gândesc să o facă, dar amână. Consideră că li se pare, vor să” își dea mai bine seama”.

Între timp, abuzul continuă. Se amplifică.

Dar… citește în continuare – dacă te regăseșți, nu e cazul să te superi pe mine, ci e cazul să te educi despre relațîi. E o urgență.

Numai femeile comode, leneșe, ignorante, nu se educă pentru relațîi. Nu ai nici cel mai mic motiv să crezi că tu nu ai nevoie de educație pentru relațîi.

Femeile sunt legate prin traumă, deja, de abuzatorii lor – cu atât mai mult cu cât foarte multe au și un istoric de abuz sexual, cel mai probabil în copilărie sau adolescența. Abuzul din prezent nu face decât să le retraumatizeze.

De aceea, femeile depun cu întârziere reclamațîi despre abuzul recent. Mai mult, societatea le învinovățeste pentru această întârziere.

O femeie cu instincte lezate vă accepta orice fel de abuz, din partea oricui: preot, partener, tată, frate, văr, unchi, naș, coleg, șef, client.

Dragilor, este nevoie de educație relaționala că de AER.

O femeie corect informată este o femeie protejată.

Lucrez la cabinet – atât în consultațîi 1:1, de cuplu, cât și la toate cursurile și bootcampurile mele pentru femei – cu tot felul de situații de abuz.

Despre abuz trebuie să se vorbească non-stop. Trăim în țara abuzurilor mușamalizate în case și nu numai. Abuzul e parte din cultura românească – de ce să nu recunoaștem?

Tocmai de aceea, oamenii trebuie informați: ce este abuzul și ce manifestări are, care sunt tacticile abuzatorilor, toți indicatorii abuzului. Oamenii trebuie să își însușească astfel de informații – a devenit, demult, obligatoriu.

A învăța vocabularul abuzului și a-ți dezvolta inteligența relaționala este, până la urmă, o chestiune de igienă mintală, emoțională și relaționala. O chestiune de respect față de tine însăți. Dar dacă tu eșți comodă, atunci asumă-ți suferința și abuzurile – pentru că ei vor continua să se poarte așa cum se poartă. Iar tu o să te tot plângi că poliția nu face nimic. Tu ești prima care trebuie să facă ceva – să înveți despre abuz și despre normalitate. Pe siteul meu găseșți o mulțime de informațîi. Fă-ți timp să citeșți, în loc să scrolezi haotic pe net după articole pline de ”magie” și de limbaj hipnotic.

Cu cât mai rapid învață fetele și femeile astfel de chestiuni elementare despre abuz și abuzatori, cu atât mai puține victime vor fi.

Femeile au mare nevoie să își crească nivelul de autonomie emoțională și economică și pe cel de inteligență relațională – doar în acest mod vor fi capabile să spună NU și să aibă toleranță zero față de abuz și față de abuzatori.

Există altă opțiune? Nu există – este unica opțiune: educația pentru relații. Și este pe persoană fizică – cu ajutor de specialitate, pentru că nu este rușine să vrei să îți umpli golurile educaționale pe care societatea e bucuroasă că acum nu ți le umpli.

De unde știu că societatea e bucuroasă că tu nu te ocupi de golurile tale educaționale? Cu asta mă ocup, mai ales în rolul meu de consilier pe probleme de abuz și violență domestică – ajut femeile și bărbații, indiferent de vârstă, să își umple astfel de goluri educaționale cu informații minunate, relevante, corecte și care le schimbă în bine cursul vieții, prevenind abuzul și făcând față abuzurilor viitoare – pentru că de așa ceva nu se scapă, societatea românească este plină ochi de așa ceva. Așa ceva nu dispare de la sine, peste noapte.

Deci, nimeni nu te scapă – tu trebuie să te scapi de așa ceva. Și vei putea și tu să te ajuți și să îți schimbi în bine cursul vieții – doar dacă ești dispus/a să înveți cum.

Abuzatorii știu ce fac. Punct. Nu-i mai apărați. Se ascund în spatele unor imagini publice sau mai puțin publice, în spatele unor profesii, în spatele unor conturi social media. Sunt toxicii, narcisicii, psihopații.

Dar voi – vă șțiți voi foarte bine – ascundeți demult sub preșul de acasă abuzurile și nu le denunțați, voi „treceți peste”, iar când un psiholog vă spune că nu este în regula ce faceți, vă dați ochii peste cap și îi dați într-una cu ”Stiu ce am de făcut” – însă rezultatul este că rămâneți în abuz.

Voi vă protejați imaginea și statutul, să nu cumva să nu vă iasă prost calculele alea pentru care tolerați abuzul și nu comunicați nici măcar prietenelor sau părinților ce vi se întâmplă – sau sunteți chiar voi abuzatorii celor din jur, dar nu vă place să recunoașteți asta. Vă deranjează când vi se spune, când cei din jur vă spun să încetați: copilul, mama, sora, fratele, un coleg, un prieten.

Așa că nu le mai tot găsiți scuze, indiferent cine sunt aceștia. Pentru nici cel mai banal gest sau cuvânt, pentru nici cea mai „nevinovata” privire, nu trebuie să le gășiți scuze și să treceți cu vederea.

A găsi scuze, a nu reacționa, a nu denunța = acceptarea abuzului și încurajarea abuzatorului. Acasă, la biserică, la serviciu, pe stradă, în autobuz, în online.

Cu riscul de a repeta ceea ce spun în articolele de pe site și în postările de aici: femeile care acceptă abuzul sunt femei ale căror instincte sunt lezate. Au mare nevoie să învețe o mulțime de informațîi, însă realitatea este că cele mai multe NU VOR. Preferă să investească în hăinuțe, în gentuțe, în genuțe și în unghiuțe decât să se programeze la cabinetele noastre.

Da, asta este realitatea. Femeia a decăzut mult și încă se duce în jos. Este foarte, foarte trist.

Prin urmare, vom mai auzi despre hartuire si abuz sexual – și nu numai.

Pentru că naivitatea = instincte lezate. Prădătorii știu asta foarte bine și știu ce victime caută – mai ales cele care au deja tulburări diagnosticate sau nu, dar foarte vizibile pe chip, în privire, în grimase, în gesturi.

Cu atât mai mult, un act sexual consimțit de persoana care are niște vulnerabilități psihice și chiar de natura psihiatrica de care știe sau nu, nu înseamnă că este consimțit ca și când ar fi o persoană care știe ce i se întâmplă.

Și, apropos: actul sexual forțat cu partenera cu care ești căsătorit se numește tot viol.

V-am scris toate aceste rânduri în speranța că măcar o femeie își va dori să înceapă să educe pentru relații – orice fel de relații, dar mai ales relația de cuplu și relația cu părinții sai. Da, ai citit bine – relația cu părinții sai, pentru că primele abuzuri acolo au avut loc și poate, încă, sunt în desfășurare.

V-am scris aceste rânduri în speranța că femeile – indiferent de vârstă – își vor da seama că nu doar de la stat trebuie să aștepte intervenții care să le răzbune si sa le faca dreptate, ci trebuie să fie chiar ele pregătite să intervină demn și corect pentru ele, în situațiile lor.

V-am scris aceste rânduri în speranța că măcar o femeie vă învăța să spună oricărui abuzator, începând de astăzi: NU.

V-am scris aceste rânduri în speranța că măcar o femeie din cele ce citesc această postare va înțelege că deviza sa trebuie să fie TOLERANȚĂ ZERO FAȚĂ DE ABUZ. Nici 0,1 și nici 0,2 – ci ZERO.

Evident, o aștept la cabinet pe această femeie – dacă își dorește cele de mai sus, dar nu știe cum să le pună în practică, cum să și le integreze mai întâi în interiorul său și apoi în viața sa.

Acestea fiind spuse, dragi femei… învățați ce înseamnă abuzul, de câte feluri este, cum se manifestă, care sunt tacticile abuzatorilor, câte tipuri de abuzatori există, cum să reacționați atunci când se întâmplă în loc să tot insistați să credeți că vi s-a părut si ca sigur il veti schimba voi. Nu – nu vi s-a părut. Si nu – nu il veti schimba.

Partea încă sănătoasă din voi știe – de ce nu o ascultați?

Partea sănătoasă din voi știe și ce aveți de făcut – de ce nu faceți ce aveți de făcut?

Ce parte bolnavă din voi vă ține acolo?

Ce vă reține să lucrați asupra acelor părți îmbolnăvite din voi – și de voi, in mare parte, încât să aveți tăria să vă exprimați granițele și să vă respectați corpurile? Știu – este o întrebare incomodă, pentru foarte multe femei. Dacă ești una dintre aceste femei căreia această întrebare i se pare incomodă, te invit să îți răspunzi – totuși. Dacă nu găsești răspunsul, te aștept cu drag să lucrăm împreună – ușa cabinetului meu este deschisă și pentru tine, iar dacă nu te afli în București, atunci abia aștept să lucrăm împreună online – îți voi fi aproape și știu sigur că împreună vom găsi foarte multe răspunsuri pe care acum, deocamdată, încă le cauți.