Meniu Închide

Iubirea este posibilă fără a pierde părți din noi

iubirea-este-posibila

În ultimul timp, am reflectat împreună cu clienții cabinetului asupra unor întrebări despre iubire și relații de cuplu. Și ne întrebam cum ar fi fost viața noastră dacă ni s-ar fi spus, de când eram mici, că iubirea este posibilă fără a pierde părți din noi. Și că atunci când pierdem părți din noi, este vorba despre dependență emoțională – de iubire, prea puțin sau deloc.

Așa încât, împărtășesc și cu cititorii site-ului meu câteva gânduri care sper să aducă lumină, dacă te întrebi de ce suferi în relația ta de cuplu.

Iubește-ți partenerul / partenera fără să pierzi părți din tine. Se numește maturizare psihologică, se numește inteligență relațională.

Adică ceea ce ai de lucrat la tine, ceea ce nu știi, probabil, deocamdată – să abordezi în manieră adecvată. Se învață – dacă se învață vreodată în timp util – the hard way, după n relații abuzive și cu n micro și macro-traume.

Și de ce spun dacă – pentru că, în cele mai multe cazuri, cele care nu vor să învețe sunt femeile. Repet: nu vor. Ele aleg să repete suferințe după suferințe, compulsiv. Compulsia aceasta este aproape erotică. Erotizeaza, adică, suferința și se afundă în depresie, anxietate și nenumărate somatizari, nu acceptă că au favorizat tot felul de suferințe și așteaptă, în continuare, un Salvator pe care îl proiectează în fiecare nou bărbat abia cunoscut căruia îi ignoră, de la început, toate stegulețele roșii fluturate cu generozitate și pe care își propun, bineînțeles, să îl „vindece” – crezându-se vindecătoare. Oare de unde pornirea aceasta, mai ales în ultimii ani??? Și, mai ales, din partea celor care nu știu că nu există vindecare – ci doar ameliorare și puterea de a sta cu durerea ta, viața ta nemaifiind afectată de aceasta.

Dar, a nu mai erotiza suferința, a avea cu adevărat grijă de tine, a nu mai fi disperată după o relație în care să faci pe vindecătoarea nevindecata, a stabili relații adulte și sănătoase pentru tine, a comunica cu cei din jur a.i. să nu mai pierzi părți din tine, se poate învăța fără să treci prin traume și retraumatizari in n relații. Se poate învăța și în mod mult mai plăcut și mai ușor – alături de mine, la consultațiile online.

Stiu sigur-sigur că și tu poți, dacă îți dorești cu adevărat și dacă înțelegi că informațiile corecte sunt cele care te vor readuce la tine. Curaj!

 

Facebook
LinkedIn
Instagram
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *