Abuzul părinților asupra copiilor deveniți adulți
-
- Trauma nerezolvată din copilărie: Rapoartele oficiale din România ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) arată că anual sunt înregistrate peste 17.000 – 20.000 de cazuri raportate de abuz, neglijare sau exploatare a minorilor. Majoritatea covârșitoare a acestora (peste 80%) au loc chiar în mediul familial. Acești copii devin adulții de astăzi care poartă povara abuzurilor nerezolvate. [1, 2]
- Abuzul emoțional continuu la tineri: Studii recente privind dinamica relațională din România arată că peste 45% dintre tineri se confruntă cu abuzul emoțional în diversele lor relații sau ca martori în familie. [1]
- Transmiterea intergenerațională a violenței: Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) subliniază că abuzurile suferite în copilărie cresc dramatic riscul ca acele persoane să devină fie victime, fie agresori în relațiile lor de la vârsta adultă. De asemenea, statisticile arată că 51% dintre adulții care au fost abuzați în copilărie ajung să experimenteze o formă de abuz domestic sau relațional și la maturitate.
- Ruptura legăturilor (Fenomenul de „Estrangement”): Când copiii adulți încearcă să adreseze aceste traume (așa cum ai surprins în imagini) și se lovesc de refuzul total sau furia părinților, mulți aleg distanțarea definitivă. Studiile sociologice arată o ruptură profundă: în timp ce copiii adulți invocă abuzurile și lipsa de asumare ca motive principale, peste 79% dintre mamele aflate în această situație tind să dea vina pe terți (foști soți, parteneri ai copiilor) sau pe problemele de sănătate mintală ale copiilor, refuzând să își asume responsabilitatea trecutului.
Dacă ai fost un părinte abuziv
Dacă ai fost un părinte abuziv, uite ce ar dori fiica sau fiul tău – adulți fiind, acum – să audă din partea ta. Ca părinte, poate ai crezut – și poate crezi, în continuare – că timpul șterge suferințele și traumele de dezvoltare pe care le-ai provocat copilului tău. Nimic mai fals.
Iar faptul că porți cu tine sentimentul de vinovăție nerecunoscută – ci ascunsa sau negată – nu te ajută nici pe tine cu nimic în relația pe care voi o aveți în prezent.
Știu că este greu, ca părinte, să admiți că ai provocat suferință și traume de dezvoltare copilului tău. Știu că, de câte ori copilul tău adult aduce vorba despre astfel de lucruri, preferi să te aperi, să schimbi subiectul, chiar să îl/o jigneșți – iar și iar.
Știu – e foarte posibil ca eu să fi lucrat cu copilul tău adult. De aceea știu aceste lucruri.
Dar la ce te ajută să negi vinovăția pe care trebuie să o simți în legătură cu traumele produse copilulu tău? La sentimentul de putere asupra sa. Ca atunci cand era mic.
Și totuși, ai impresia despre tine că ești o persoană matură emoțional și relațional.
Dar asta înseamnă că trebuie să faci față inclusiv acestor conversații dificile cu copilul tău adult și să îți recunoști vina pentru ceea ce ai pus pe umerii săi, în mintea sa și în viața sa. Ceea ce tu nu vrei să faci. Poate că iți este rușine – rușine care, alături de vinovăție, nu este ușor de admis și de suportat.
Iar un adult care vrea să repare relații – indiferent de natura relațiilor – trebuie să învețe să asimileze rușinea și vinovăția, pentru a putea repara relațiile pe care le-a deteriorat. Și nu, nu întotdeauna vina se împarte la doi – de foarte multe ori, mingea este într-un singur teren: al tău – oricât ai vrea să te convingi că este și în terenul copilului, este doar la tine.
Dacă ai vrea, totuși, să deschizi tu o astfel de discuție necesară cu copilul tău adult, dar iți este greu, atunci poți face asta în scris.
Și iți las aici un model de scrisoare terapeutică prin care poți începe această discuție: Mesajul ar putea suna astfel:
„Bună draga mea / dragul meu,
Îți scriu pentru că, în ultima vreme, am petrecut mult timp reflectând la modul în care m-am purtat cu tine pe vremea când erai mic, cât și în adolescența ta.
Am avut multe comportamente abuzive față de tine, am folosit abuzul psihologic, cât și abuzul fizic. Te-am șantajat, te-am ignorat, te-am manipulat, ți-am indus frica – inclusiv frica de abandon.
Te-am făcut de râs în fata fraților tăi sau în fața altor copii, cât și în fața bunicilor tăi sau în fața profesorilor tai. Te-am lovit, ți-am provocat atât răni fizice, cât și rani sufleteșți.
Comportamentele mele față de tine au fost complet greșite, disproporționate și nejustificate. Ți-aș spune că nu am știut să mă port altfel – dar îmi este rușine să mai folosesc scuza asta penibilă care este atât de la modă printre părinții de astăzi. Una e să nu știi cum să te porți, și alta e să fii abuziv și violent.
Deși tu ai vrut, in ultima vreme, să discutăm despre aceste lucruri, eu te-am blocat și te-am agresat din nou, de câte ori ai încercat să deschizi această discuție. Știu de ce am făcut asta – nu sunt chiar inocent și am făcut-o în deplină cunoștință de cauză. Și nu, nu sunt de vină părinții mei, de la care am preluat acest model de agresivitate – altă scuză a părinților abuzivi cărora nu le pasă de copiii lor, ci vor să îi domine în continuare.
Azi, deși îmi este greu să iți scriu această scrisoare, m-am mobilizat și chiar vreau să-ți cer iertare, cat pot eu de sincer, pentru toată suferința, traumele sau disconfortul pe care ți le-am provocat. Nu ai meritat nimic din toate acestea.
Îți scriu doar pentru a-ți transmite că sunt pregătit/a să îmi asum responsabilitatea pentru atitudinile și comportamentele neadecvate sau chiar traumatizante din trecut și pentru a-mi exprima regretul enorm pe care azi îl trăiesc în legătură cu aceste lucruri prin care ai trecut din cauza mea și care, la tine, s-au tradus prin anxietate, depresie, somatizari, tulburări de personalitate, consum de droguri, relații eșuate – și nu numai.
Nu îți cer un răspuns, iertare, atenția sau timpul tău – și respect în totalitate orice reacție sau granița pe care tu o consideri potrivită pentru tine. Știu că investești bani, timp și emoție în orele tale de consultații cu psihologul tău care acum te ajută să procesezi traumele pe care eu ți le-am generat si sa te repozitionezi sanatos fata de mine.
Știu că eu ar trebui să achit acești bani – pentru că nu, nu a fost vina ta și nu tu mi-ai provocat acele comportamente și atitudini abuzive. Știu că e nedrept că eu să fiu vinovat pentru consecințele acestor traume, în timp ce tu ești cel care merge la psiholog, platind pentru raul facut de mine.
Azi am înțeles aceste lucruri:
Trauma nu este o binecuvântare pentru nimeni.
Trauma nu te face mai puternic/ă.
Trauma ți-a adus timiditate, depresie, anxietate, derută.
Trauma ți-a adus suferință, îndoială de sine și ți-a afectat stima de sine.
Trauma ți-a adus somatizări și a făcut ravagii în corpul tău, în nivelurile hormonilor stresului: cortizol, adrenalină, noradrenalină.
Trauma ți-a afectat memoria, atenția, concentrarea.
Trauma ți-a adus insomnii și tulburări de alimentație.
Trauma reverberează în relația ta de cuplu și ți-o afectează.
Trauma reverberează inclusiv la locul tău de muncă și te împiedică să ai performanțele la care visezi.
Trauma a făcut ravagii în psihicul și în viața ta.
Și toate, din cauza mea.
Dacă, totuși,îți mai dorești să avem această discuție față în față, ca doi adulți, aș fi bucuros / bucuroasă să îmi dai șansa unei prime reparații cu care îți sunt dator / datoare.’’
Sper ca acest model, acest cadru de scrisoare a părintelui abuziv către copilul sau adult să ajute.
Știu că un singur articol nu este, însă, suficient, pentru a repara relația părinte – copil. De aceea, pentru a putea repara această relație așa cum este nevoie, te invit să te programezi la consultații individuale online. Dacă ești abonat la newsletter-ul site-ului, primești 10% discount la prima consultație. Găsești toate informațiile pentru programare AICI.
Cu drag,
Mona Georgescu
