Am atatea lucruri de spus despre aceasta tabara, incat ma tem sa nu omit ceva. O sa incep prin a marturisi ca a fost o experienta unica, ceva ce nu am mai trait pana acum. Chiar sunt curioasa ce anume ar putea-o depasi in viitor. A intrecut cu mult asteptarile mele si sunt convinsa ca o vacanta de 5 stele nu m-ar fi impresionat pe masura acestei tabere. Mi-as dori ca femeile importante din viata mea sa poata avea o astfel de experienta si imi pare rau ca nu am resursele necesare sa le pot darui asta. Sunt convinsa ca ar fi cel mai frumos cadou din viata lor.
Ateliere au avut, rand pe rand, un impact specfic asupra mea si o sa exemplific:
- Blazonul regal si mastile m-au determinat sa recunosc anumite lucruri despre mine, pe care le stiam, dar mi-era greu sa le aduc la suprafata. Pe cat de simple par unele intrebari, pe atat de dificile devin cand trebuie sa raspunzi la ele;
- Art- terapia a fost excelenta: din niste desene sa afli sursa problemelor tale de sanatate este absolut incredibil. Nu m-as fi gandit vreodata la asta, desi pare destul de logic;
- Exercitiile yoga pentru ochi imi vor fi extrem de utile pe viitor pentru problemele mele de vedere;
- Tehnica Disney poate fi esentiala in momentele in care va trebui sa gasesc solutii la diverse probleme sau conflicte, o voi exersa cand va fi nevoie. Am invidiat-o putin pe Codruta, dar sunt convinsa ca voi reusi sa o aplic si eu;
- Tehnica ecologiei relatiei a fost foarte emotionanta pentru ca m-am regasit destul de mult in anumite aspecte. Mi-a oferit increderea ca intr-o noua relatie, daca vor aparea probleme, voi stii sa le gestionez cu ajutorul ei. Desi pare copilareasca, este extrem de veridica si simpla.
- Meditatiile…nici nu stiu ce cuvant sa folosesc pentru ele, ar fi prea mic. Poate o sa incerc sa spun ca au fost ge-n-i-ale, desi poate parea putin. Efectiv, nu m-am gandit vreodata ca poti avea un dialog de acest gen cu corpul tau, cu inima ta. Cand spun dialog, ma refer la faptul ca ele chiar iti transmit in modul lor, reactii…si ce reactii. Pentru mine, meditatiile au fost ca o eliberare de tensiunile acumulate de-a lungul timpului. Acum, chiar ma simt gata sa-mi umplu mandala cu lucruri care sa ma reprezinte in totalitate.
Membrii grupului “al saselea SENS” au fost ca o familie: se cunosteau de-o viata, nu s-au judecat, s-au ascultat, s-au inteles, s-au sprijinit, au ras si au plans impreuna. A fost cu adevarat o armonie si o liniste in cadrul grupului si sunt convinsa ca se vor lega prietenii in viitor. Am avut senzatia ca ne-am creat in aceasta tabara o lume a noastra, ca ne-am deconectat complet de cei din jurul nostru, ca existam doar noi si atat, iar restul oamenilor faceau parte din decor. Atat de tare m-am deconectat, incat am sentimentul ca am fost plecata mult timp de-acasa. O sa-mi ia ceva timp pana ma integrez din nou in lumea mea.
Tabara SENS mi-a aratat ca pot exista momente in care sa nu ai ganduri care sa te epuizeze, existi doar TU si obiectivele tale. Pentru ca am ajuns la obiective, pot afirma cu tarie ca voi incerca sa-mi pastrez increderea pe care am capatat-o in aceasta tabara, ca voi invata sa comunic cu adevarat, sa fiu mai ferma, sa ma apreciez mai mult, sa fiu cu adevarat o femeie constienta. Poate ca nu va fi usor, nici nu-mi doresc asta, dar voi gusta la un moment dat succesul de a fi constienta de menirea pe care o am in acest univers. E frumos si emotionant sa fii mama, dar nu doar asta ar trebui sa fie menirea unei femei, iar eu am inteles asta acum si vreau sa mi-o descopar pe-a mea.
Imi doresc ca anul viitor sa mai am posibilitatea sa mai particip si sa-mi aduc si alte prietene care au nevoie de aceasta experienta. Le-ar schimba si lor traiectoria gandirii si de ce nu, chiar a vietii.
Tortul si cadoul cu mesaj mi-au aratat aprecierea Monei fata de noi. De la inceput pana la sfarsit am constatat implicarea Monei si dorinta ei de a ne fi alaturi atat emotional, cat si fizic. A fost cu totul incredibila aceasta “minune mica cu suflet mare”, care nu oboseste deloc cand vine vorba sa ajute femei care au nevoie de ea, este un adevarat exemplu pentru mine.