Când ești copil, dacă auzi de la un părinte sau chiar de la ambii ”Mai bine nu te făceam” sau ”Mai bine nu te făceam, ești exact ca maică-ta”, „Mai bine nu te făceam, ești exact ca taică-tu”, vei simți nu doar o deconectare de părintele care îți spune astfel de cuvinte, cât și de părintele cu care ești comparat.
Deși îi iubești și ai nevoie de iubirea lor, ce trăiești, copil fiind, în interiorul tău este o stare de anihiliare, de vid, amestecata cu derută, confuzie, chiar șoc – la auzul acelui „Mai bine nu te făceam”.
Te întrebi ce este în neregulă cu tine începe să îți fie rușine cu tine și să te simți vinovat fără a ști de ce.
Toate acestea îți modifică percepția pe care abia ți-o formai în legătură cu tine, cât și în legătură cu iubirea, cu relația dintre doi oameni, cu comunicarea, cu tandrețea, cu exprimarea gândurilor și a trăirilor. Nu îți vine să crezi că niște cuvinte pot fi atât de tăioase și începi sa crezi că este în regulă să spui ce gândești, din moment ce ei așa fac. Crezi, în timp, că a-ți exprima furia în astfel de moduri, este ceva normal.
Pentru că, fiind copil, înveți prin imitare și ai mare încredere în ceea ce spun și fac părinții. Iei drept corect și bun orice cuvânt și orice comportament și în același timp, tot auzind multe replici din categoria celor de mai sus, trăiești și sentimentul de pierdere a iubirii.
Și începi să cochetezi inclusiv cu ideea de dispariție din viața lor. Mai târziu, dacă astfel de replici nu încetează, te gândești să îți curmi viața – fără că cineva să știe de ce, ce s-a întâmplat, cum de părinții tai nu au văzut ce se întâmplă cu tine. Pe astel de părinți nu îi interesează viața emoțională a copilului – este realitatea, este adevărul gol-goluț.
Acest sentiment de pierdere a iubirii stă și la baza relațiilor de mai târziu – când ne agațăm, la propriu, de oameni indisponibili emoțional sau chiar cu trăsături periculoase pentru noi.
Dacă îți revizitezi copilăria, poate ai auzit replici similare ce încă au ecou în viața ta – în ciuda faptului că apare negarea trăirilor, ca mecanism de apărare.
Azi, ecoul acesta îmbracă forma anxietății de separare, a mobilizării tuturor forțelor pentru a duce bătălii care nu sunt ale tale. În spatele lor, este acea amprentă a trecutului care, deși a trecut, încă nu a trecut – ci are nevoie să fie privit și înțeles, pentru că este viu în interiorul tău.
Ca adult, azi îți spui poate „Nu îmi amintesc să fi auzit așa ceva de la ai mei” sau „Eram mic, nu m-a afectat”.
Azi, reverberatiile sunt sub forma incapacității de a da drumul oamenilor de care te-ai atașat din motive doar de tine știute – în ciuda faptului că sunt indisponibili emoțional, nu își fac timp pentru tine, în ciuda faptului că îți fac rău.
Si, tot ca dovadă a acestor reverberatii: îi spui chiar tu, copilului tău, astfel de cuvinte: „Mai bine nu te făceam” – crezând că este perfect normală o astfel de replică și că asta va duce la schimbările pe care vrei sa le facă.
Expresia „mai bine nu te făceam”, adresată unui copil, este o formă severă de abuz verbal și emoțional, care indică un eșec profund în reglarea emoțională și în asumarea rolului de părinte.
Aceste cuvinte transmit mesajul că existența copilului este o povară.
Iată ce fel de părinți spun, de regulă, astfel de cuvinte și care sunt motivele din spatele acestui comportament:
- Părinți copleșiți și lipsiți de resurse emoționale:Sunt persoane care nu pot face față stresului, responsabilităților financiare sau dificultăților vieții și care, în loc să-și asume propriile probleme, le proiectează asupra copilului.
- Părinți cu trăsături narcisice sau toxice:Acești părinți pot fi foarte exigenți, critici și lipsiti de auto-control, folosind vinovăția ca instrument de manipulare. Ei își pot vedea copilul ca pe o extensie a propriei persoane sau ca pe un obiect care nu funcționează conform așteptărilor.
- Părinți imaturi emoțional:Nu au capacitatea de a separa furia de moment de iubirea necondiționată. Atunci când sunt furioși, spun lucruri devastatoare fără a conștientiza impactul pe termen lung.
- Părinți care au la rândul lor traume nerezolvate:Mulți dintre acești părinți nu au învățat cum să gestioneze furia și nu au procesat propriile traume, repetând tipare disfuncționale din propria copilărie.
- Părinți care regretă maternitatea/paternitatea:Pot fi persoane care s-au simțit forțate să devină părinți de către societate sau circumstanțe și care își manifestă nefericirea personală criticându-și copilul.
Impactul asupra copilului
Această frază creează răni adânci legate de valoarea de sine, ducând adesea la:
- Sentimentul că nu merită iubiți.
- Credința că sunt „prea mult” sau o povară pentru cei din jur.
- Tendința de a deveni „people-pleasers” (persoane care caută mereu aprobarea altora) pentru a-și dovedi valoarea.
- Dificultăți majore în stabilirea limitelor și a încrederii în sine.
Indiferent de intenția părintelui (chiar dacă aceste cuvinte sunt rostite la furie), astfel de expresii sunt profund dăunătoare și nu sunt un comportament normal sau acceptabil în relația părinte-copil.
Dacă părinții tăi ți-au spus sau încă îți spun ”Mai bine nu te făceam”
Ce îți este foarte util, lângă stabilirea granițelor foarte sănătoase în raport cu părinții toxici sau abuzivi, este să poți da la o parte negarea și alte mecanisme de apărare (avem multe, cel puțin 12) pentru a putea să îți revizitezi copilăria și relația cu ambii părinți și să te poziționezi sănătos, acum, în relația de cuplu, în cea cu copilul sau în alte relații în care reverbereaza copilăria. Ai nevoie să treci prin toate acestea – dar nu în mod haotic, ci apelând la un profesionist care te poate ajuta să faci o astfel de vizită în trecut.
Mecanismele noastre de apărare nu sunt deloc puține, cum spuneam – iar cele dezvoltate pentru supraviețuirea în familia în care un copil aude astfel de replici la adresa sa, devin tot mai nocive, în timp.
Pentru a reuși să lucreze așa cum au nevoie asupra relației cu părinții narcisici, mulți oameni găsesc sprijinul cel mai potrivit la psiholog, la psihoterapeut, la coach sau la consilierul de dezvoltare personală – cu condiția ca ultimii doi menționați (coach și consilier de dezvoltare personală) să aibă studii în psihologie și formări prin care au dobândit competențele necesare să lucreze cu această problematică.
Pe măsură ce oamenii învață să își arate limitele în legătură cu părinții narcisici, vă creste stabilitatea interioara. Iar pe măsură ce stabilitatea interioara creste, fiecare își poate reconstrui identitatea – și va înțelege că nu este nevoie că povestea să fie rescrisă, așa cum se spune, ci este nevoie să îți trăiești prezentul cu mai multă încredere, libertate interioară și siguranță emoțională.
Nu este ușor să parcurgi toate aceste etape – dar cât de bine, conținător și liniștitor este atunci când vizitezi – cu ajutorul psihologului sau psihoterapeutului potrivit, ce are competențe în a te însoți în copilăria ta și a lucra cu relațiile cu părinții – acel loc îndepărtat pe care îl porți viu cu tine: copilăria și primele relații – relația cu mama și relația cu tata.
Cât de sănătos este să îți dai seama că ai nevoie să faci acest lucru și că, pe măsură ce începi să lucrezi cu sprijin specializat, viața ta continuă în alt mod – așa cum ai nevoie.
Tu ce ai observat la tine – mai ales dacă ai auzit astfel de cuvinte, în copilărie, cum reverbereaza ele, azi: îți este teama de abandon, suferi de anxietate de separare, anticipezi separările, ai o gândire catastrofică despre ce va urma dacă iei chiar tu decizia de a încheia relații?
