„Ce să-i cumpăr copilului?”, „Ce să-i cumpăr partenerului / partenerei?”, „Ce să cumpăr pentru prieteni?”, „Ce să cumpăr pentru părinți?”
Întrebări firești care apar, în această perioadă, printre gândurile multora dintre noi.
Nu uita: Sărbătorile de iarnă sunt despre simplitate. Despre a dărui și despre a primi. Despre armonie. Despre momente autentice de bucurie împreună – cu atât mai prețioase, în pandemie!
Există, probabil în cei mai mulți dintre noi care încă nu am renunțat la normalitate, nevoia de a dărui și puterea de a dărui. Și ce bine că nu am renunțat!
Unul dintre principiile – si, totodată, drepturile – menționate de Jacques Salomé și care mie îmi ghidează frumos și foarte sănătos drumul personal și cel profesional, se referă la echilibrul dintre a oferi și a primi.
Jacques Salomé spune că în relații fiecare are dreptul să ofere și fiecare are dreptul să primească – relațiile trebuind să se bazeze pe reciprocitate. Cu cât sunt mai apropiate relațiile, lipsa de reciprocitate doare. Te face să simți indiferența celuilalt, să vezi că te neglijaza. Te simți obiect. Cantitate neglijabila.
Mai ales că suntem în perioada Sărbătorilor, haideți să ne uităm la ce conține acest „a oferi”.
A oferi înseamnă în primul rand a oferi, înainte de perioada Sărbătorilor – comportamente.
Deci, nu cadouri – ci comportamente adecvate.
Prin urmare, e de la sine înțeles că trebuie sa fim foarte atenți la propriile comportamente la propriul limbaj, la propria atitudine față de cei de lângă noi.
Atenție la toate astea? Se vor întreba narcisicii, dându-și ochii peste cap. Da. Atenție la toate astea. Lucru de neacceptat – autocontrolul atitudinii, limbajului și comportamentelor – de către narcisicii și de către toți prost-crescuții cu care viața ni se intersectează pentru o perioada mai mică sau mai mare de timp, în viata personală și în cea profesionala.
Atenția la propriile tale comportamente este darul pe care cei din jurul tău ar fi foarte fericiți să îl primească în fiecare zi, nu doar de Sărbători, când ești mielușel.
Ce e interesant, spun cercetările, este că, din perspectiva oferirii și primirii de cadouri, există trei tipologii de oameni:
- dăruitorii – cei care oferă, a oferi este deviza lor de viață
- profitorii – cei care profită, iau tot și nu oferă nimic, deviza lor e să inhate tot, fără să ofere ceva
- egalizatorii sau oameni care țin scorul între dăruitori și profitori
Cei din urmă – egalizatorii:
- identifică acele comportamente sancționabile, nu le favorizează, îi sancționează pe profitori
- le atrag atenția dăruitorilor naivi că se oferă pe tavă profitorilor, menținând și favorizând comportamente sancționabile, neadecvate pentru sănătatea și echilibrul personal
Eh, și aici devine mai evident cine se bucură de relații echilibrate – pentru că există două tipuri de dăruitori:
- dăruitorii naivi – sunt cei care dăruiesc pe principiul că li se va întoarce înapoi, candva, totul – și sunt oamenii care suferă in tăcere, in tot felul de relații disfuncționale, asimetrice
- dăruitorii care știu să ofere echilibrat, care știu să se înconjoare de oameni dăruitori și, drept urmare, se bucura de reciprocitatea și de echilibrul din relațiile lor.
Și, după cum știm deja, calitatea relațiilor noastre determină calitatea vieții noastre și echilibrul nostru – mai ales în perioada Sărbătorilor, când e foarte posibil să petrecem împreună mai mult timp.
Pentru a fi un dăruitor care se înconjoară de dăruitori, ai nevoie de acel simț social care te ajută să fii selectiv cu oamenii care își doresc să intre in viața ta și cu cei în a caror viața îți dorești să intri tu. Adică îți este util să separi grâul de neghină – să nu mai tot aștepți ca neghina sa se transforme în grâu.
🎀 La cabinet sunt abordate tipologiile de oameni și tiparele de comunicatori, astfel încât tu să te bucuri de relații frumoase și să te înconjori doar de oameni al căror caracter te ajută și pe tine să devii mai atent, in timp ce continui să fii o persoană darnica – dar în mod echilibrat. 🎀
Vreau să cred că te numeri printre cei care încă mai au puterea de a dărui. Dacă da, cum ești – din perspectiva sus-menționată: ești un dăruitor naiv sau ești un dăruitor echilibrat?
Cu drag,
Mona Georgescu
Consilier NLP integrativ
Consilier Relațional și de Dezvoltare Personală
Trainer Educație Relațională și Dezvoltare Personală