Meniu Închide

Toxicitatea părinților are consecințe pe viață asupra psihicului copilului

toxicitatea

Toxicitatea din relațiile cu părinții reprezinta un alt subiect despre care ar trebui sa vorbim – cu subiect si predicat.

Relația părinte-copil este baza de siguranță sau de anxietate a copilului, viitor adult.

Dragă părinte, sănătatea emoțională, mintală și relațională a copilului tău depinde în primul rând de tine.

Iar această sănătate a copilului tău se vede în toată atitudinea sa față de relații și viață: la grădiniță, la școală, la liceu, la facultate, la locul de muncă, în relatiille sale de prietenie și de cuplu. Cu alte cuvinte, peste tot.

De ce trebuie să vorbim despre această toxicitate parentală și să facem tot posibilul să o oprim?

Simplu: pentru că, în afară de faptul că duce la creșterea orgoliului părintelui care se folosește de toxicitate și care nu vrea să renunțe la așa ceva, toxicitatea parentala afectează echilibrul emoțional, social și relațional al copilului nu doar la vârstă mică, ci și când va deveni adolescent, tânăr, adult și vârstnic.

Dincolo de influențele de mediu pe care un copil le capătă din afara familiei, am considerat dintotdeauna că un părinte stabil, sănătos emoțional și corect informat înseamnă un copil stabil emotional, sănătos din punct de vedere afectiv și relațional, și corect educat.

Părinții – mă refer la cei mai mulți – nu doresc, însă, să se ocupe de propria lor toxicitate și de trăsăturile abuzive, narcisice și care fac parte din tabolul psihopatiei și al altor tulburări afective și de personalitate. Prin urmare, cu cât un părinte este mai indiferent față de propria stare emoțională, fata de propria conditie psihiatrica și față de golurile educaționale care îi strică relația cu copilul, cu atât mai mult copilului îi va fi dificil să dezvolte o gândire funcțională și comportamente ce denotă siguranță de sine și echilibru emoțional.

Lipsa educării corecte a părinților în ceea ce privește comunicarea cu copilul este generatoare de comportamente parentale deficitare, neadecvate sau toxice ce stau la baza multor tulburări de ordin emoționale ale copilului, lăsându-și amprenta asupra sa pe toată durata vieții.

Bineînțeles, dacă nu te interesează viitorul emoțional, mintal, psihic și relațional al copilului tău, nu vei recunoaște că tu ești cel care deja contribuie masiv la lipsa de încredere în sine a copilului tău, la faptul că va face alegeri greșite în viață, nu vei fi dispus să crezi că tu ești cel care a contribuit la instabilitatea sa emoțională și relațională de mai tărziu. Dar eu sper să nu fii un astfel de părinte.

Toxicitatea din relațiile cu părinții are consecințe asupra psihicului copilului, consecințe vizibile inclusiv la varsta adultă, în toate domeniile vieții de adult. Consecinte pe termen lung – cu costuri mult prea mari si greu de indurat pentru copiii adulti ai parintilor abuzivi – pentru că, din nefericire, în majoritatea familiilor, abuzul asupra copilului este la ordinea zilei – in special abuzul emoțional și cel fizic.

Comportamentele parentale deficitare stau la baza tulburărilor de stil de atasament ale copiilor și la vârsta adultă – tulburări ce se reflectă în reacțiile avute în diverse situații de viață.

Prin urmare, nu copilul este cel care se „repară” la psiholog – așa cum cred cei mai mulți părinți care fug de responsabilitatea de a-și umple golurile educationale cu informații corecte pentru creșterea și educarea copiilor, ci părinții trebuie să se prezinte la consiliere, coaching, psihoterapie pentru a primi cele mai utile recomandări de specialitate, astfel încât să crească copii sănătoși și stabili din punct de vedere psiho-emoțional, socio-afectiv, sexual.

Stilul de atașament securizant este singurul stil sănătos de atașament. Toți părinții vor putea crea un stil de atașament securizant dacă urmează principiile mentionate in acest articol: 33 de idei minunate, practice și eficiente pentru părinți (tipărește-ți lista din acest articol, să o ai la îndemână atunci când discuți cu celalalt părinte despre schimbările stilului de parentaj – și reține că schimbările trebuie să le faceți împreună).

Sper din tot sufletul ca tu să fii un părinte care să își dorească să înțeleaga importanța majoră a stilului parental pe care îl folosește și impactul acestuia in toate relatiile pe care copilul le va dezvolta pe parcursul vieții.

Sper din tot sufletul ca tu să fii un părinte care depune eforturi concrete, care seinformează de la specialiști cu competențe în psihologia copilului si a familiei, pentru a putea crește un copil ce va fi un adult autonom, stabil emoțional, material și financiar, un adult care știe ce înseamnă bunul-simț, respectul și granițele sănătoase – nu vrei să crești un viitor adult instabil emoțional, dependent și care nu ține cont de modul în care relaționează cu cei din viața sa.

Și, pentru că progresele sunt mai ușor de obținut când lucrăm împreună, te aștept cu drag la următorul curs pentru mămici, bone și bunici să deslușim ce lipsește din comunicarea cu copilul tău și cum poți aduce între voi ceea ce acum lipsește și creează derută, dezamăgire și disfuncționalități. Vei învăța, de asemenea, și cele mai eficiente tehnici de reglare emoțională de care orice mămică are nevoie atunci când este copleșită de întâmplările din relația cu copilul și, de asemenea, vei învăța și cele mai bune modalități prin care poți genera soluții la situații neașteptate – pentru că un copil vine ”la pachet” și cu situații neașteptate 🙂  Voi anunța detaliile cursului, în curând. Abonează-te la newsletter-ul meu pentru a afla din timp  informațiile pentru participare – imediat după ce le afișez pe site.

Dacă ești un adult afectat de toxicitatea și abuzul din relația cu părinții, este nevoie să înveți cum să te repozitionezi față de aceștia.

Iar dacă părinții nu mai trăiesc, este nevoie să înveți cum să te raportezi la partea pe care ai integrat-o din fiecare dintre ei și care te impacteaza negativ și în prezent.

Vă aștept cu drag să lucrăm împreună – regândirea relației cu părinții toxici îți aduce echilibru, liniște și te va ajuta să îți regândești relatiile importante din prezent si să îndepărtezi chiar tu consecințele toxicității comportamentelor pe care părinții tăi le-au avut față de tine.

Mona

Îmi doresc foarte mult să te ajut – știu, însă, că un articol nu este suficient. Pentru a lucra în mod adaptat situației tale, te invit să te programezi la o consultație inițială, pentru al cărei onorariu îți ofer un discount de 10%

Te aștept cu drag – avem atât de mult lucruri esențiale de făcut împreună, pentru ca tu să afli cum poți fi bine cu tine!

Facebook
LinkedIn
Instagram
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *