Meniu Închide

Relații noi – merită să ne mai deschidem către oameni?

Relații noi
Relații noi – sunt foarte frecvent întrebată la cabinet, prin mesaje primite pe Facebook sau prin e-mail, dacă mai merită să ne mai facem relații noi, dacă merită să ne mai deschidem către oameni.
Află din acest articol raspunsul meu și ce putem face pentru a avea relații armonioase. Mă folosesc de un citat cu care am rezonat puternic – pentru că dezamăgirea celor mai multe persoane vine exact din comportamentele celor care consideră că sunt liberi să se exprime ”liber” și să se poarte exact așa cum le vine:
„Ai dreptul să te exprimi liber. Totodată, ai libertatea să taci – dacă opinia ta este una ignorantă sau indică cruzimea gândirii tale. Soluția pentru un dialog prost nu este să vorbești mai mult – ci să ai un discurs mai bun.” Adam Grant
Așa încât… atunci când îți vine să tratezi cu cruzime, cu sadism, oamenii din jurul tău, fă eforturi conștiente și permanente ca să te abții de la asta.
 
Dar… ce să vezi? E foarte greu să te cenzurezi. Măi, al naibii de greu. Când vrei să arăți cine ești, chiar sfidezi pe față și îți bați joc de oameni – când așa rulezi zi de zi, ajungi să crezi că e permis să verși din tine toate dejecțiile, ești convins că ceilalți sunt pubelele tale și că dejecțiile tale trebuie să iasă din tine și să ajungă chiar peste tot, iar tu să nu iti asumi consecintele comportamentelor tale.
 
Observ că este un trend și că toxicitatea capătă și mai mult curaj. Din ce în ce mai mult. A prins aripi – care i-au și crescut fără oprire, ați văzut si voi?
 
Mă întreba cineva dacă mai are rost să se deschidă către relații – orice fel de relații.
 
Întotdeauna sunt foarte atentă ca răspunsurile mele la întrebările voastre să fie unul sincer, fără nicio urmă de prefăcătorie, de manipulare, de control. Vreau ca răspunsurile mele să fie nu doar sincere – ci vreau să vă arate că, atunci când ești informat despre ce ți se întâmplă, se poate să și reacționezi cu totul altfel și să eviți depresia, anxietatea, insomniile, bombardamentul intern cu cortizol care o ia razna prin corp, etc. Nu ai nevoie de așa ceva – chiar nu ai nevoie să te consumi si sa suferi din cauza lui X sau a lui Y. Asta vreau să îți arăt. Oamenii ăștia care te fac când preș, când te urcă pe un piedestal (si nici asta nu este deloc in regula!!!), în realitate nu dau pe tine nici doi bani. Nici două copeici, ca să zic așa.
 
Ține doar de tine să știi cum să dezvolți discuția, în ciuda disconfortului, decât să te mai prefaci că ‘’nu te deranjează’’, după ce ai avut suficient timp să observi că ceea ce ți se întâmplă este destul de ciclic.
 
Primind atât de des, la cabinet sau în mesaje private, această întrebare legată de relații, întotdeauna spun că da, are rost să ne deschidem către relații – dar să ne deschidem cu o doza mare de curiozitate și, în același timp, cu foarte mare prudență. Foarte mare.
 
Sunt o susținătoare a relațiilor – doar a relațiilor de calitate, relații în care nu exista nici urmă de otrăvuri: sadism, invidie, rivalitate, gelozie, ironie, sarcasm, dispreț, dezgust, umor ”subtil’ etc. Dacă ai toleranță zero față de așa ceva, atunci arăți asta de la bun început, nu după șase luni sau după un an, cinci, șapte, zece.
 
Deschide-te și tu către relații și experimentează, ca să te poți cunoaște mai bine și ca să poți cunoaște oamenii – fără să proiectezi pe ei așteptările tale nerealiste, fără să proiectezi pe ei filme. Doar așa poți începe să îi cunoști, lasandu-i să fie ei înșiși și spunându-le, când este cazul, ce îți dorești să oprească. Și nu că îți dorești așa, ca un moft, ci pentru ca iti aduce atingere si relatia voastra este, deci, la mare risc inca de la inceput.
 
Doar așa o să poți vedea ceea ce nu va funcționa pentru tine – mai citește o dată: ceea ce nu va funcționa pentru tine este vizibil de la început. De la foarte început, ca să zic așa. 
 
Pentru că, din motive de confidențialitate și de discreție, aici nu pot să fac publice situațiile de cabinet, o să vin cu exemple aparent banale din viata mea, situații care s-au repetat de nenumărate ori de-a lungul timpului, cu diverse persoane new entry: în momentul în care îmi umpli inboxul de mesaje deși ți-am spus exact de la primul mesaj si apoi de n ori că am probleme oftalmologice și că mi-e greu să citesc mesaje pe care mi le tot trimiți fracturat, câte un rând și dai enter, alt rând și alt rând și alt rând sau tone de rânduri, mi-e clar că nu te interesează nici cât negru sub unghie ceea ce ți-am spus și ai auzit sau ai citit foarte clar.
 
Sau: știi direct de la mine că lucrez prepondent online și tot de la mine știi că nu doresc să fiu deranjată de notificările de mesaje și întreruperile pe care acestea le aduc cu ele fix în timpul consultațiilor mele carese desfasoara fie de pe laptop, fie de pe telefon. Și totuși, tu continui să trimiți un număr impresionant de mesaje, unul după altul, bing-bing-bing-bing si ding-ding-ding-ding la infinit în timpul consultațiilor mele. Foarte urât. Cu toate că îți spusesem că îmi deranjezi activitatea profesională – de ce să mă simt eu prost în fața clienților mei și să îmi stric relațiile profesionale, pentru că tu nu dorești să ții cont de ceea ce ți s-a comunicat?
 
Doar pentru că tu te plictisești pe acasă sau pe la job și stai toată ziulica pe net, nu înseamnă că și eu trebuie să fac parte din categoria asta a celor care asta fac toată ziua.
 
Sau dacă ocupi un spatiu de dialog cu lucruri scârboase despre tine și despre intestinele tale, deși eu ți-am spus că aș vrea să discutăm despre altceva care să nu-mi producă coșmaruri, scârbă și greață, mi-e clar că nu dai doi bani pe ceea ce iți spun – indiferent ce ti-as spune, nu te intereseaza ce iti spun despre mine – nu că nu ai fi auzit / citit ce ți-am spus de câteva ori, deși era suficient o singură dată. Sau nici măcar o dată, pentru ca esti adult și trebuie să faci și singur deducții logice și să procesezi ca atare ceea ce ți se spune.
 
Însă nu se întâmplă așa. ‘’Te urci pe mine’’ exact ca o căpușă sau ca un păianjen. Iar aici eu trebuie să iau altă atitudine, dacă văd că tu nu îți modifici atitudinea, ba chiar persiști.
 
Atitudinea pe care eu o am, în astfel de situații, este:
1. să repet mult mai ferm ce nu mai doresc – fără miorlăială și fară poveste, ca deja am spus de n ori acelasi lucru
2. să întorc spatele când văd că mai vin și alte comportamente care îmi destabilizează programul de lucru, echilibrul meu emoțional și starea de bine, in general
 
Un psihoterapeut drag mie – Fritz Pearls – spunea așa:
”Eu îmi văd de treaba mea și tu îți vezi de treaba ta. Eu nu am venit în această lume ca să-ți îndeplinesc așteptările, și tu nu ești în această lume ca să mi le îndeplinești pe ale mele. Tu ești tu și eu sunt eu. Și dacă din întâmplare ne găsim unul pe celălalt, este minunat – dacă nu, nu avem ce face.”
Asta se aplică oricărui tip de relație. Și sper să te ajute și pe tine acest citat.
 
Așa că, in exemplele mele, eu sunt cea care constată că nu avem ce face și nu insist ca celălalt să se schimbe pentru mine – celălalt e celălalt, e liber să își exerseze cu altcineva comportamentele invazive de copil de 5 ani care spulberă granițele oamenilor, dacă așa îi place. Nu sunt interesată ca cineva să își umple golul interior tocmai cu mine, după cum nici eu nu forțez pe nimeni să îmi umple mie golul interior. Nu ne folosim unii de altii pentru asa ceva.
 
Pentru asa ceva exista psihologii, coachii, psihoterapeutii, consilierii de dezvoltare personală. Iar eu cu asta ma ocup – nu pot să nu fac ce le recomand clienților mei să facă, nu-i așa? 🙂
 
Dacă vrem relații echilibrate, atunci este obligatoriu să ne propunem în mod cât se poate de conștient să nu destabilizăm emoțional, profesional, financiar, social, spiritual, etc. pe nimeni.
Asta înseamnă să știi când să te oprești – și să știi când este cazul să nici nu începi. Asta înseamnă că ții cont de contextul în care îți vine să scoți ceva pe gură, înseamnă că ții cont de diagnositicele unei persoane – mai ales când le cunoști și știi prin ce trece.
Asta înseamnă să nu începi să scoți flacări pe nas, pe gură și pe urechi atunci când ți se spune ferm să încetezi și să analizezi propriile comportamentesi sa nu le mai repeti, pentru ca celălalt ti-a si spus: nu le dorește și nu intenționează să le tolereze. Crede-l pe celalalt, că se cunoaște mai bine decât îl cunoști tu – deci, nu i te bagi pe gât și nu iei mai mult decât este dispus să ofere. Nu forțezi.
Asta mai înseamnă că, în loc să dispari, rămâi și faci față disconfortului prin care treci numai și numai din cauza ta: îi ceri celuilalt scuze și îți analizezi propriile comportamente împreună cu celălalt, că să nu le mai tot repeți. Asta înseamnă că doar asta analizezi – și nu începi să-i abați atenția cu ”ce de lucruri bune fac sau am făcut”. Asta înseamnă că îți pui singur STOP la jocurile psihologice în care îți vine în mod automat să îl înrolezi pe celălalt, doar pentru ca asa procedezi cu toata lumea.
 
Par lucruri extrem de simple, nu-i așa?

Conversațiile dificile sunt întotdeauna despre lucruri simple și de bun-simț

Dar, ce să vezi – pentru narcisici, lucrurile astea pe care tu vrei ca ei sa le oprească sunt ”exagerări”. ”Tu îi rănești”, ei sunt ”victimele tale” atunci când spui simplu și ferm ce nu tolerezi. De aceea, a nu primi narcisici in viata ta si a te retrage la timp din relatia cu ei, cand te-ai convins ca orice ai spus mai mult a fost sfidat, ignorat si rastalmacit sunt dovezi ca tu nu esti co-dependent si ca ai un stil de atasament securizant in baza caruia stii cu ce fel de persoane poti sa stabilesti relatii si cu ce persoane nu este deloc indicat sa stabilesti relatii.

Narcisismul e în floare

Și, cu atât mai mult cu cât narcisismul e în floare, este esențial să înveți cum să fii foarte prezent în tine (în mintea ta și în corpul tău), și să fii curios la început de relații – ca să poți să vezi cu adevărat cine se află în fața ta și ca să știi ce ai de făcut, dacă vrei să începi din poziția corectă o relație cu cineva. Indiferent de natura relației.

Poziția corectă

Când discutam la cabinet despre această poziție corectă, toți clienții mei realizează că nu au avut-o niciodată, față de nimeni. De când erau mici, și până în zilele noatre. Iar când vine vorba despre relații noi, nici atât.
Deci, aici o să ne uităm cu atenție – ca să o poți construi de azi încolo, le spun. E un termen informal ce îmi aparține și pe care îl folosesc acum toți oamenii cu are am lucrat de-a lungul timpului, sau cei cu care lucrez. Toată lumea știe acum ce să urmărească.
 
De ce să ai poziția corectă de la început? Pentru că pe parcurs nu o vei mai obține și iți va fi foarte dificil să te mai pui pe picioare ca să ajungi la poziția corectă. Mai târziu, singura poziție corectă este cea în care trebuie să fugi cu mare viteză – dar nu vei reuși să prinzi viteză, pentru că vei fi obosit de relație.

În acest stadiu se află cele mai multe persoane – femei și bărbați – atunci când mă contacteaza pentru a începe să lucrăm împreună. Stadiul acesta de oboseală psihică, oboseală relațională, oboseală emoțională. Este un stadiu în care încă mai poți fi ajutat ca să iți recapeți forțele și să înveți lucruri pe care nu le știai și care se dovedesc a fi cheia pentru toate relațiile tale – actuale și viitoare.

Informează-te corect, din surse specializate în psihologie, psihoterapie, educație relațională

Fără informare corectă și fără a înțelege de unde vine tot ”pachetul” uriaș cu oboseală, derută, insomnii, tulburări de alimentație, pierderea bucuriei de viață, îndepărtarea de visurile tale, amânarea priorităților tale, neglijența față de propria persoană, etc., povestea ta se complică. Fără să despachetăm acel pachet uriaș cu ”de toate”, poveștile de viață ale noastre, ale tuturor, se complică.

Evident, așa s-au complicat și unele dintre poveștile mele – pe vremea în care și mie îmi lipseau informațiile, pe vremea în care și eu tăceam, deși eram uluită de ceea ce mi se întâmpla, de ceea ce chiar se desfășura cu nonsalanța în fața ochilor mei fara ca eu sa stiu cum sa reactionez sanatos si in favoarea mea.

Dar iată că acum, la atât timp de atunci, acele povești sunt liniștite în ”cutiuța cu trecut”. Acum eu sunt altcineva decât cine eram atunci – sunt un om al comunicării și al relațiilor sănătoase și egale pentru fiecare, lucru care șochează oamenii de atunci, care au rămas neschimbați, au rămas căpușe, păianjeni și ce mai vreți voi 🙂 .

Și, fiind un om al comunicării și al relațiilor sănătoase și egale pentru fiecare, eu așa zic: să nu fim evitanți, ci să fim deschiși către relații interumane – dar numai cu prezență foarte mare în mintea și în corpul nostru, cu o doză mare de curiozitate și cu o mare doză de prudență.

Prezență, curiozitate, prudență

De ce cu atenție, cu prezență în corpul și în mintea noastră?

Ai putea să te intrebi, da.
Păi, pentru că atunci cand este vorba despre relații noi, corpul si mintea îți dau imediat semnalul că nu este în regulă să mergi mai departe cu o persoană. Corpul nu te minte. Și nici mintea, dacă ai tras deja concluziile necesare din experiențele anterioare cu diverse persoane. Se numește intuiție – și nu mă refer la intuiția din cărțile mambo-jambo. 🙂

De ce cu curiozitate?

Ai putea să te întrebi și asta, dacă nu știi ce înseamnă relațiile și crezi că ele se formează alandala, din mers. Pai, pentru că doar daca ești curios la modul foarte conștient îți poți propune să îl cunoști pe celalalt și poți să porți acele dialoguri care să te ajute să îl cunoști. Nu orice dialoguri, ci acele dialoguri care să fie utile pentru tine și care să te ajute să decizi dacă mergi mai departe sau dacă pui STOP: ”Nu ne mai vedem”. Fără alte justificări, fara sa il faci sa se simta prost și fară să dispari prin ghosting. Si, repet: indiferent de natura relatiei.

De ce cu prudență, ai mai putea să te întrebi?

Păi pentru că încrederea se acordă gradual, în timp, pe baza anumitor dovezi, și cu luciditate. Nu e suficient că o persoană să fie plăcută, că tu să îi și pui pe tavă sufletul, încrederea ta, viața ta.

Relațiile interumane – în declin

Din experiența profesionala de cabinet și din experiențele mele personale din afara cabinetului, observ și eu – ca mulți alții care observă acest lucru: în ultimii ani (ultimii 5-6 ani) este timpul celor mai murdare, îmbâcsite și mizerabile caractere. Cel puțin, de când mă știu eu pe Planeta Albastră, relațiile sunt din ce în ce mai degradate și degradante. Daca in trecut capusele si paianjenii nu erau asa multi, acum au devenit majoritari.
 
Relațiile interumane pot fi de la disfunctionale pana la toxice, degradante, dezechilibrante, re-traumatizante, otrăvitoare – sunt relațiile în care tu rămâi pentru că nu ți-ai rezolvat motivele de co-dependență și atunci stai și tolerezi ce se întâmplă, ce ți se întâmplă indiferent de natura relațiilor. Cerșești respect, cerșești bun-simt, aparent le primești și te lași păcălit, pare că o perioadă merge bine și dintr-o dată, iată: încă un comportament otrăvitor pentru tine, un comportament ce țintește forul tău interior, un comportament ce se repetă sub altă formă din partea acelorași persoane.
Ți-e frică să reacționezi, ți-e frică să expui acel comportament, să îl numești cu subiect și predicat, să spui că tu nu tolerezi asta și că nu mai permiți. Să spui toate astea nu sub forma cerșetoriei de respect, de iubire și de bun-simt, ci din poziția omului asumat și revoltat că i se întâmplă, iar și iar, astfel de lucruri pe care doar el le poate rezolva prin atitudine.
Oricât l-ar deranja pe celalalt, tu trebuie să îți arăți granițele și să spui că nu tolerezi ceea ce ți se oferă. Tu trebuie să preiei controlul, dacă nu mai dorești porții uriașe de depresie, de anxietate, de ruminații, de insomnie, de inflamație în corp, de cortizol ridicat. Tu trebuie să vorbești tare, clar și răspicat pentru tine – tu, nu altcineva.
Așa cum am început și eu, demult, să fac: să vorbesc tare, clar și răspicat pentru mine, nu să aștept să vorbească altcineva în locul meu despre ceea ce trebuie să înceteze. Și asta fac și acum – cu atât mai mult cu cât știu că, atunci când vine vorba despre relații noi, în ultimii ani acestea sunt inițiate, în general, de persoane toxice, narcisice, abuzive. În marea lor majoritate, relațiile noi nu sunt inițiate de persoane stabile emoțional, relațional și comportamental – adevărul gol-goluț.
 
Dar, tot relațiile interumane pot fi echilibrate, vindecătoare, hrănitoare. A doua categorie este din ce în ce mai redusă numeric. Nu e trist?
 
Iar asta se intampla astfel pentru că nesimțirea (scuzați cuvântul) e în vogă – imediat ce te deschizi un pic spre om și îi dai voie puțin în viața ta, chiar dacă ai scanat cu atenție persoana, iată că apare un moment când omul se relaxează, nu se mai poate cenzura și nesimțirea începe să scoată căpuțul. Dejectiile despre care vorbeam la inceput. Ptiiiiii, și cu ce viteză, cu ce naturalețe ies de acolo! Nu-i uluitor!?

Cum s-a ajuns aici?

Păi… gradual. Nu peste noapte. Știți voi poezia. E aceeași – istoric vechi, ce e folosit acum ca scuză pentru orice. Copilăria grea. Neglijarea parentală. Concurența și rivalitățile dintre frați. Tipare bine învățate. Școala. Locul de muncă. Strada. Societatea. Lipsa de educatie corecta din cei sapte ani de-acasa. Lipsa de educatie pentru relatii. Asa ca, peste tot, asa a mers. A funcționat. Nimeni nu a protestat pentru ca atatea lipsuri au generat consecinte la nivel de personalitate si de comportament. Si nimeni nu va protesta pentru ca nu se introduce ca materie de sine statatoare, de la gradinita, educatia relationala.
 
La cabinet, primesc zilnic întrebarea aceasta: merită să ne mai facem relații noi? Oamenii au experiențe de relaționare din ce în ce mai neplăcute – că să nu zic proaste – pentru că „nu mai învață Ion, ce nu a învățat Ionică.” Puneți vorba asta la feminin, și e fix tot aia.
 
Din cauză că Ionică sau Ionica nu au învățat la timp cum să se poarte, cum să își controleze comportamentele și cum să își regleze emoțiile, ți le aduc acum ție în viață, în noua lor versiune ”adultă” de Ion sau de Ioana. Nume foarte frumoase, de altfel. Caractere de ocolit. Personalitați de ocolit.
 
Așa încât, foarte mulți oameni se văd puși în fața acestei dileme: izolare/singurătate versus însingurare.

Izolare/singurătate versus însingurare în relații

Din ce în ce mai multe persoane aleg și vor continua să aleagă izolarea, singuratatea. Nu știu dacă e neapărat bine sau neapărat rău. Dar este foarte sănătos – în sensul că este de preferat izolarea de toxicitate, decât însingurărea trăită în relații de o calitate proastă.
 
Sunt oamenii care, pe fondul acesta al deciziei de a rămâne singuri, iată că ajung la mine <3
 
Sunt oamenii cărora, dupa decenii de toxicitate si de fel si fel de abuzuri (parentale, de cuplu, din relatiile cu prietenii, cu colegii, cu sefii, etc.) incep sa li se întâmple lucruri minunate alături de mine: învață autonomia, învață să se cunoască din ce în ce mai bine, învață că timpul lor e prețios și că nu trebuie împărțit cu oricine, învață ca încrederea se acordă doar după mult timp și în funcție de anumite comportamente, învață și că încrederea trebuie retrasă urgent atunci când comportamentele neadecvate nu încetează, învață sa se dezvolte, să își dezvolte abilitățile și personalitatea, lucrând împreună cu mine în baza anumitor tehnici de reglare emoțională învață să se conecteze la propriul corp și la mesajele pe care acesta le transmite, învață să își regleze emoțiile și să găsească soluții la foarte multe situații cu care se confruntă și care păreau imposibil de rezolvat, învață indicatorii separarii si ai divortului, invata indicatorii toxicitatii, ai abuzului, ai narcisismului, ai sociopatiei, ai psihopatiei, știu să identifice urgent astfel de persoane, stiu sa nu mai investeasca nimic in astfel de relatii și stiu să se extragă din acele relații cât mai urgent. Plus multe alte lucruri sănătoase și minunate care se întâmplă în timpul consultațiilor noastre și pe care nu le pot mentiona aici.
 
Iată, deci, și aspectele pozitive ale alegerii de a rămâne singur/a fără să te simți însingurat și vinovat pentru alegerea ta – ajungând la mine, oamenii realizează că nu se mai simt singuri. Iar pentru asta eu le sunt recunoscătoare și le mulțumesc infinit pentru încrederea de a-mi oferi un loc important în viața lor. ♥️ ♥️ ♥️ ♥️ ♥️
 
Să vă fie bine, dragii mei – cei care ați citit până la final.
Și, dacă încă nu am început să lucrăm împreună, vă aștept cu drag la cabinet – o să vă descurcați DE MI-NU-NE! ♥️

Daca ai nevoie de mai multe informatii, te invit sa te programezi la o consultatie initiala.

SENS, workshop pentru femei

Fiecare femeie poartă cu sine propriile sale povești – povești triste, de cele mai multe ori: povești despre invalidare, povești despre umilință, povești despre neglijare, povești despre abuz, povești despre ignorare, povești despre abandon, povești despre respingere, povești despre renunțare, povești despre furie, povești despre frică.

Pentru că psihoeducația previne și protejează femeile, vino la SENS pentru a afla cum să fii bine cu tine – și-ți va fi bine pentru tot restul vieții tale!

Facebook
LinkedIn
Instagram
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.