Meniu Închide

Reciprocitatea: cel mai relevant indicator în relația de cuplu

”Da întotdeauna mai mult decât primești”, ”Întoarce și celălalt obraz”, ”Lasă de la tine”, ”Iartă și tu, că doar n-o fi așa de greu” – sunt doar câteva dintre convingerile transmise în multe medii, în multe articole sau cărți de spiritualitate. Lucruri care nu au legătură cu realitatea și cu durerea simțită de oamenii care se chinuie să trăiască în baza acestor convingeri pe care și le-au însușit, oameni care nu pot realiza că aceste convingeri sunt de fapt autosabotori și nu au cum să îi ducă spre o viață împlinită.

Reciprocitatea în relațiile de cuplu este obligatorie

In relatia de cuplu, principiile activ si pasiv, masculin si feminin, sunt aduse in relatia cat se poate de concreta dintre parteneri. A fi activ in timp ce celalalt ramane pasiv, poate – cel mult – doar sa genereze frustrari celui care ”da intotdeauna mai mult decat primeste”, celui care intotdeauna ”intoarce si celalalt obraz” sau celui care intotdeauna ”lasa de la el”, intotdeauna ”iarta, ca doar n-o fi asa de greu”.

Pentru ca intr-o relatie de cuplu exista trei entitati – doi parteneri + relatia dintre ei – indicatorul cel mai relevant pentru evolutia frumoasa a relatiei este reciprocitatea. Si aici ma refer la toate ”miscarile” pe care partenerii le fac in cadrul relatiei lor, pentru a se intalni la jumatatea relatiei. Jumatatea relatiei este zona imaginara in care aducem in comun tot ce avem: emotii, atitudini, comportamente, istoric personal. Le punem in comun cu celalalt, dar raman ale noastre.

A urmari acest indicator – reciprocitatea – este deosebit de important pentru fiecare dintre parteneri. Pentru ca relatia este ca o balanta cu doua talere si orice mic dezechilibru intr-o parte, se va reflecta in dezechilibrare liniei imaginare care tine cele doua talere la acelasi nivel. Iar cand unul dintre talere este mai jos decat celalalt, asta inseamna – tradus in termeni umani – suferinta, devalorizare, umilire, inferiorizare, ignorare, etc.

Priveste-ti relatia prin prisma comportamentelor reciproce si, pe cat posibil, nu faceti lucruri unul in locul celuilalt, daca acesta le poate face pentru a contribui la fiecare aspect important al vietii in doi.

Câteva dintre excep’ii sunt:

  •  vârsta mica – in cazul unui copil, spre exemplu, pentru care chiar trebuie sa faci anumite lucruri pana invata sa le faca singur (nu il legi la sireturi pana la 20 de ani, nu ii faci baie pana la 15 ani, nu ii pregatesti ghiozdanul daca este in clasa a patra si nu ii faci temele),
  • vârsta inaintata – in cazul persoanelor varstnice anumite lucruri nu mai pot fi facute ca atunci cand erau tinere,
  • boala și incapacitatea fizică de moment – orice alte motive invocate de partenerul tau nu au legatura cu realitatea.

Reciprocitate, un concept cu care poate nu esti obisnuita, deocamdata, pentru ca in familia in care ai crescut mama ta a fost dispusa sa ofere mai mult decat primea: sa isi asume foarte multe sarcini si responsabilitati, in loc sa le stabileasca in mod matur cu tatal tau. Este cazul multor familii din Romania: femeia are o lista mult prea lunga de ”To Do”, in timp ce barbatul are o lista imaginara foarte scurta – iar acest lucru devine, in timp, foarte convenabil pentru majoritatea barbatilor din aceasta categorie.

Reciprocitatea, un concept la care nu te-ai gandit pana acum. Sau pe care l-ai gandit dar nu l-ai exprimat, fiindu-ti teama ca vei fi respinsa sau ca vei fi ”judecata” si acuzata ca nu gandesti corect in legatura cu nevoia de reciprocitate in cadrul cuplului tau. Nu uita, insa, ca partenerilor de cuplu noi le dam responsabilitati in viata de cuplu, din moment ce tot noi le-am oferit rolul de partener. Din cauza lipsei unor astfel de discutii inca de cand va mutati impreuna, se ajunge, destul de repede, la conflicte tacite, indiferenta sau chiar conflicte dure. Cand totul poate fi simplu, daca DISCUTAM de la bun inceput tot ce tine de viata in doi.

Daca macar generatia actuala de adolescente ar primi o educatie adecvata in ceea ce priveste propria viata – cu accent pe necesitatea educatiei formale si informale, pe autonomie emotionala, financiara si materiala si pe modul in care trebuie stabilite relatiile – dupa ce vor iesi din adolescenta vor fi tinere femei sanatoase din punct de vedere emotional, sigure pe ele, increzatoare si fara nevoia de a deveni dependente, vor exclude din start partenerii care le-ar forta sa accepte relatii nepotrivite (disfunctionalte, toxice, abuzive) si vor putea face alegeri sanatoase pentru ele insele.

Simetria – o lege universală nescrisă, dar observabilă în tot și toate

Ne-a fost intiparita in minte ideea ca trebuie sa acceptam  partenerul asa cum esi ca este gresit sa ii cerem sa faca lucruri care nu ii stau in fire sau pe care nu vrea sa le faca; altfel  spus, ca exista pentru fiecare un fel de a fi cu care trebuie sa ne conformam, din respect pentru acesta. Sunt de acord, insa cu câteva precizari. Eu as spune ca trebuie sa acceptam felul de a fi al partenerului, insa numai daca asta nu presupune  un sacrificiu psihologic din partea noastra. Te accept asa cum  esti, atâta vreme cât nu va trebui sa ma autodistrug pentru a te face fericit, pentru ca, daca fericirea ta este invers proportionala cu a mea, inseamna ca intre noi ceva nu functioneaza  asa cum ar trebui. In fata unei incompatibilitati majore, vointa si bunele intentii tind sa nu fie suficiente pentru a rezolva  problema.” Walter Riso, psiholog

Reciprocitatea și nevoia de simetrie

Nevoia de simetrie este ceea ce caracterizeaza orice sistem in acest univers. Iar cuplul din care faci parte este un sistem format din elemente care, daca nu se echilibreaza individual si impreuna, va ajunge spre esec.

Reciprocitatea – un cuvant care s-ar putea sa nu placa acelora care nu intentioneaza sa ofere si care prefera doar sa primeasca: bani, servicii, atentie. Pentru ca asa au fost obisnuiti si pentru ca au remarcat si ei ca asa este convenabil. Daca tu te-ai trezit din acest somn care poate a durat ani de zile si vrei sa primesti ceea ce ai oferit, este cel mai probabil sa te fortezi in zadar sa modifici aceste lucruri. Pentru cel caruia ii arati ca nevoile si asteptarile tale s-au schimbat si ca ai devenit constienta de ceea ce nu mai poate fi la fel ca inainte, cererile tale vor fi coplesitoare. Nu vei vedea rezultate, pentru foarte mult timp. Te vei simti devalorizata, te vei simti neapreciata, vei vedea mult mai bine cum nevoile si asteptarile tale – desi ai inceput sa inveti sa ti le comunici – nu vor fi luate in seama.

Exista multe cupluri tinere care apeleaza, in aceasta etapa a vietii lor, la psiholog. Este important sa stii ca in cabinet puteti invata amandoi ce aveti de facut, pentru a echilibra balanta despre care vorbeam la inceputul acestui articol. Si este important sa va doriti sa depuneti efort, impreuna, daca simtiti ca relatia merita acest efort. La echilibru nu se ajunge, insa, imediat. Pentru ca cel care nu isi doreste foarte mult sa faca schimbari, va putea sabota terapia dand doar impresia ca doreste sa faca schimbari, dar concret, acasa, refuzand sa arate ca doreste sa integreze ceea ce a aflat in cabinet.

Conceptele si citatele legate de ”a nu avea asteptari” si altele din aceeasi gama, nu au aplicabilitate in viata reala – asta daca vrei sa ai o relatie de cuplu in care sa te simti implinit. Nu ”la un moment dat”, ci acum, cand ai nevoie – cea mai mare nevoie.

Reciprocitate vs. compromisuri unilaterale

Poti alege sa nu comunici ceea ce astepti de la partener si sa nu iti comunici nevoile – asa cum cel mai probabil ai procedat pana acum, traind o viata plina de compromisuri nedorite, unilaterale si de frustrari, presupunand ca acesta trebuie sa isi dea seama ce are de facut – sau poti alege sa iti comunici in mod asumat si matur aceste nevoi si asteptari si sa il incurajezi si pe el sa faca acelasi lucru. Doar asa puteti, fiecare, sa incepeti sa lucrati la relatia voastra din punct de vedere al reciprocitatii care sta la baza echilibrului dintre voi.

Foarte multe femei constientizeaza ca au nevoie sa inceapa sa invete sa comunice cu partenerii lor despre ceea ce au evitat sa discute atat de mult timp – iar acest lucru il poti face si tu, impreuna cu partenerul tau, daca vom lucra impreuna cat se poate de specific si de structurat pe nevoile voastre psihologice, de comunicare si de relationare. Lucrand in acest mod, veti putea aborda in mod mult mai eficient situatiile cu care va confruntati, astfel incat relatia voastra sa devina o relatie implinitoare pentru amandoi.

Îmi doresc foarte mult să te ajut – știu, însă, că un articol nu este suficient. Pentru a lucra în mod adaptat situației tale, te invit să te programezi la o consultație inițială, pentru al cărei onorariu îți ofer un discount de 10%

Te aștept cu drag – avem atât de mult lucruri esențiale de făcut împreună, pentru ca tu să afli cum poți fi bine cu tine!

Facebook
LinkedIn
Instagram
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *