”Pot să rămân la tine, sub brad?”

”Pot să rămân la tine, sub brad?”

Chiar dacă în București nu avem zăpadă de Craciun, Gingășia Iernii este aici, în cabinet. Ca în fiecare an, de Crăciun.

Îmi place foarte mult, când împodobesc bradul, să readuc atmosfera din Crăciunul copilăriei mele. Am păstrat o bună parte din jucăriile și ornamentele de brad, de când eram mică – iar cele de dată mai recentă aduc mult cu cele din copilărie, îmi place să păstrez acest stil, să nu modernizez Crăciunul.

Tuturor – mici și mari ce poposesc aici, în basmul meu de iarnă – le place foarte mult acest basm. ”Parcă ne apropie și mai mult”, mi-a spus o mămică. ”Mi-ați readus copilăria” – mi-a spus un bărbat aflat într-o perioadă delicată profesional. ”Am retrăit magia, așa cum era când aveam 10 ani” – mi-a spus altcineva.

Dar cele mai frumoase și simpatice gânduri sunt de la copiii și adolescenții cu care lucrez – selectez câteva:

• ”Pot să rămân la tine, sub brad?”
• ”Wow, am intrat într-un basm – de când îmi era dor de așa ceva!”
• ”Nu mai plec de aici, sun-o pe mama și spune-i că vreau brad ca al tău”,
• ”Așa o să îmi fac și eu bradul, când o fiu mare.”

”Amintiți-vă că momentele frumoase din viață sunt mai multe decât luminile pomului de Crăciun.”

(Betsy Canas Garmon)

Iarna și Crăciunul ne arată, întotdeauna, că avem nevoie de povești – ele dau sens existenței noastre, ne ajută să găsim chiar noi un sens pentru viața noastră.

Îmi place foarte mult, la finalul anului, să îmi aștept clienții mici și mari la cabinet, cu această poveste de iarnă pe care ei o descoperă, cu uimire și încântare, atunci când intrăm în cabinetul mic (așa îi spun copiii). E o surpriză pe care nimeni nu o știe – pentru că am grija să nu postez în social media imagini din cabinet, cu povestea, decât după ce toți clienții au intrat în poveste – nu vreau să o vadă pe Facebook și să nu mai aibă parte de surpriză :).

Se pare că tocmai surpriza aceasta, după ce fiecare își lasă hainele în hol, după ce pregătim împreună un ceai sau o ciocolată caldă, ne conectează foarte puternic la copiii care am fost – iar pe cei mici îi ține chiar mult mai puternic conectați la copilărie și la simplitatea ei, îi ține departe de un Crăciun modernizat și sofisticat.

Atât de multă tandrețe apare din profunzimea fiecăruia dintre noi, în aceste zile!

Sunt clipe minunate pe care le petrec împreună cu clienții mici și mari cabinetului, în fiecare zi – dar zilele din preajma Crăciunului și cele de după Crăciun, pana la finalul anului, parcă poartă cu ele ceva mai aparte, acel ceva al copilăriilor noastre.

Probabil pentru că, venind, fiecare, dintr-o țară a copilăriei personale, suntem fericiți de fiecare dată când copilăriile noastre se întâlnesc, de Crăciun, în cabinet – în sinceritate, firesc și autenticitate.

Crăciunul, eu și mama

În acest basm de iarnă îmi amintesc cum, în copilarie, cam cu doua-trei zile înainte de Ajunul Crăciunului – începeam să fac, împreună cu mama, tot felul de ornamente de iarnă pentru casa si pentru brad. Fel și fel de steluțe mici si mari, fel si fel de ghirlande colorate – cum să uit ghirlandele, agățate de lustră și formând un mare x pe tavan, dintr-un colț în altul al sufrageriei, in ziua de 24 Decembrie? Din staniolul de la ciocolată și din hârtie colorată, ieșeau niște minunății decupate de noi două și care luau forme la care nici nu mă puteam gândi că există. Nu știu de unde știa mama să facă așa minuni, dar mă bucuram din plin când vedeam ce iese din mâinile sale, apoi și din mâinile mele de copil care învață, de la mama, să facă mici minuni de iarnă.

Tare mi-aș dori ca mămicile de acum să petreacă un astfel de timp prețios cu micuții lor – să facă împreună ornamente pentru casă și pentru bradul de Crăciun. Nu să le cumpere, nu să le comande cine știe de unde, ci să le confecționeze împreună. Acest împreuna este deosebit de pretios – cred ca doar peste timp ne dam seama de valoarea sa.

Sper să mai existe astfel de mămici care înțeleg nevoia de conexiune cu copiii, prin astfel de activități. Timpul este același, acum, cu timpul de pe vremea copilăriei mele. Nevoia de împreună, de Crăciun, trebuie educată în fiecare copil și în fiecare mămică tânără ce nu știe, deocamdată, nimic despre această nevoie de împreună.

Mama mea avea timp pentru acest împreună. Avea timp pentru mine, pentru că își făcea timp – nu din alte motive. Nu exista nimic ”smart” prin casă, nu existau aplicații care să-i amintească ce are de făcut, nu exista internet și marele mâncător de timp, Facebook. Nu exista shopping online, nici posibilitatea plaților online și nici posibilitatea să-ți comanzi prânzul și să-ți fie adus la ușa. Deci, timpul era mult mai plin cu tot felul de activități care azi se rezolva cu un simplu click – sau cu două click-uri, de pe telefon. Chiar pot să pun pariu că mama mea nu ar fi pierdut vremea pe Facebook, și nu s-ar fi scuzat că nu are timp pentru a se ocupa de mine.

Viața de atunci era foarte solicitantă – cu mult mai solicitantă decât este în prezent, când există n aplicații și tehnologie care să ușureze viața. Și totuși, în acele condiții, mama – și multe alte mame, alți părinți – avea timp pentru a crea sentimentul de împreună. Uluitor, nu-i așa?

Atunci, pe acea vreme, nu era nimic gata la o simplă apăsare de buton: nici mâncarea, nici curățenia. Așa încât, mama își făcea timp pentru mine și pentru ea. Ornamentele de Crăciun ale copilăriei locuiesc, de atunci, în sufletul meu – alături de imaginea mamei și de sentimentul de împreună.

Și da, mama mea a lucrat întotdeauna – nu a stat acasă, nu a fost dependentă economic de tatăl meu. Iar locul său de muncă era chiar foarte departe de casă, deci timpul trebuia cu foarte mare atenție folosit. Prin ce magie își făcea timp pentru mine, pentru ea, pentru noi două? Nu știu, dar își făcea. Părinții mei își împărțeau responsabilitățile, fără că vreunul să cărâie și să ducă muncă de lămurire cu celălalt, fară să se roage de celalalt și fară să fie nevoie de artificii, de trucuri si de jocuri psihologice. Și ăsta nu e basm – este firescul lucrurilor. Un firesc ce acum, în cele mai multe familii, nu mai există.

Firescul Crăciunului a fost înlocuit, de ani buni încoace, fie cu opulența, cu exagerarea, cu fastul, cu fala – fie cu indiferența, cu neimplicarea, cu neglijarea, cu preluarea majorității sarcinilor pe o singură pereche de umeri. Firescul a devenit prefăcătoria, mimarea, artificialitatea, șantajul emoțional.

Firescul nu mai este acel împreună curat, pentru care muncește fiecare. Așa încât, este foarte firesc să alegi să nu ai o relație, dacă o relație înseamnă acceptarea și tolerarea nefirescului.

A, și să nu uit: atunci, în copilaria multora dintre noi, nu existau psihologi – nici de copii, nici de adulți, nici de familie sau cuplu. Spuneți voi – cum au știut atunci, destui oameni, să își crească și să își educe copiii și să se ocupe de relațiile de cuplu? Chiar dacă mai târziu lucrurile au degenerat, totuși… o mare parte din viața oamenilor de atunci a fost așezată pe baze firești, sănătoase, mai stabile și mai solide.

Observ, prin specificul muncii mele de cabinet, cum Sărbătorile pot fi foarte dureroase pentru cei care nu au astfel de amintiri care să fi hrănit și să fi crescut sentimentul de împreună.

Sau pentru cei care au amintiri sărace, cu prea puține emoții plăcute, cu prea puține amintiri ce le readuc siguranța emoțională a copilăriei, cu prea puține întâmplări și aventuri tipice perioadei copilăriei.

Sărbătorile mai pot fi dureroase pentru cei care s-au îndepărtat, din motive foarte juste, de familia lor – și pentru care acasă este chiar ultimul loc în care ar vrea să se afle de Sărbători.

Sunt foarte mulți oameni al căror Crăciun este furat de frica de incertitudine și de sărăcie – sunt frici ce cresc justificat, de la o zi la alta, din cauza costurilor zilnice și a facturilor uriașe, din această perioadă.

Toate acestea, șterg bucuria zilelor de Crăciun – și, în plus, pot aduce multă tristețe și anxietate. De aceea, am scris săptămâna trecută acest articol: Anxietatea și depresia de Sărbători – cum le gestionăm – sper ca articolul să te ajute, în această perioadă.

Chiar dacă… 

• bradul nu este cel mai frumos brad,
• sub brad nu sunt cadourile pe care ni le doream,
• Moș Crăciun a adus cuiva o bluză sau o cămașă mai mică sau mai mare decât avea(m) nevoie

Haideți să fim recunoscători dacă încă ne putem bucura de aceste zile.

Ne rămân emoțiile frumoase, sentimentele plăcute – și știm că am făcut un efort pentru cei din jur, care au făcut, și ei, acest efort pentru noi.  Aceste emoții plăcute rămân cu noi și după ce trece Crăciunul, și după ce trece iarna. Vom purta cu noi, în sufletele noastre, aceste emoții plăcute ce ne vor încălzi sufletul – oricând vom avea nevoie de această căldură specială.

A fi recunoscători pentru cele de mai sus, a fi recunoscători pentru că suntem sănătoși sau pentru că sănătatea noastră și a celor dragi se afla pe mâini bune și, în plus, a fi recunoscători dacă în viața noastră nu avem toxicitate și abuz, reprezintă – cred eu – o parte dintre cele mai importante motive de recunoștință, pe care este bine să ni le reamintim mai des.

Iar când primești astfel de mesaje, poți doar să te bucuri și să fii recunoscător – știi sigur că sunt mesaje-cadou lăsate, parcă, de Moș Crăciun, sub bradul meu:

Gândul meu este, în aceste zile, la toți oamenii care fac parte din povestea mea personală și profesională, la Crăciunul copilăriei și la cea mai frumoasă întrebare pe care am  primit-o aseară de la acel copiluț tare drag cu care lucrez: ”Pot să rămân sub bradul tău?”

Te las cu întrebarea: Cum sunt gândurile tale, de Crăciun? și, pentru ca această perioadă ne îndeamnă, parcă, să ne întoarcem și mai mult către noi, m-am gandit sa iti las doua recomandari de carte:

1. Femei care aleargă cu lupii – Clarissa Pinkola Estés
2. Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață – Jacques Salomé

Îți doresc din tot sufletul să ai parte de un Crăciun frumos, cu armonie și oameni buni alături de tine!

Iar dacă se întâmplă să petreci Crăciunul doar tu cu tine, știu că ai nevoie de alinare, de refacerea sufletului și de speranță. Sunt alături de tine – îți doresc, cu mult drag, să îți fii cea mai plăcută companie și să ai față de tine numai gânduri frumoase.

Mona