Meniu Închide

„Idealul de calm e într-o pisică așezată”

idealul-de-calm

„Idealul de calm e într-o pisică așezată” spunea romancierul Jules Renard.

Aș zice chiar așezată și liniștită – dar nu inertă și pasivă, ci gata să se miște. Așa cum știm, deja.

Dificultatea de a resimți calmul în trupul și în mintea noastră s-a accentuat in ultimii doi ani – ani ce au scos la iveala o sensibilitate emoțională foarte complexă și greu de gestionat în lipsa informațiilor relevante despre reglarea emoțională.

Suntem într-un punct în care, dincolo de subiectul pandemiei și al războiului de la graniță, criza relațiilor a atins un apogeu – este o criza ce nu face parte din agenda politicienilor, si nici a societatii. Si prea putin se afla pe agenda scolii – putin spre deloc. suntem lăsați de izbeliște fără un alfabet al iubirii, fără un alfabet emoțional și relațional.

Din nefericire, România stă foarte prost la capitolul educație pentru relații si pentru emotii dificil de tolerat, Și așa va rămâne, pentru foarte mult timp. Excepțiile sunt atât de puține, încât nici nu mai contează – decât punctual. De aceea, ce contează sunt inițiativele mici, private – pentru asta există articolele mele și pentru asta am creat SENS – bootcampul de educație relațională și dezvoltare personală pentru femei. Mă gândesc deja la ediția din 2023 – sper să găsesc un loc potrivit pentru un astfel de bootcamp. Dacă puteți recomanda un astfel de loc serios, vă rog să îmi scrieți. Vă rămân recunoscătoare!

Indiferent de natura relațiilor cu cei din jur, relațiile se află într-o criză pe care eu nu am mai întâlnit-o și care nu este comparabilă cu alte relatări despre relații – relatări ale oamenilor din alte generații și care au trăit și în alte timpuri, nu doar în cele de acum.

Suntem incapabili de relații sănătoase și nu dorim să recunoaștem acest lucru – nu dorim să învățam cum să stabilim relații sănătoase și cum să corectăm ce se întâmplă urât si chiar execrabil în relațiile noastre. Cei mai mulți oameni au convingerea că nu au voie, că nu este în regulă să se retragă din relațiile în care celălalt nu dorește să corecteze, să repare ceea ce e a murdărit chiar cu bună știință și cu intenții cât se poate de clare și de evidente.

Așa încât, cei mai mulți oameni rămân în relații în care echilibrul lor este afectat, nivelul lor de anxietate lor crește, apar traume și retraumatizari, rupturile in cadrul aceleiasi relatii se tot repetă una după alta, distanța dintre oameni crește cu fiecare ruptura, împăcările sunt reluate pe repeat fară să se schimbe nimic, insomniile se înmulțesc, ruminațiile duc la creșterea hormonilor de stres și calitatea vieții personale, nu doar a acelor relații, este afectată pe un fond relațional din ce în ce mai discutabil și mai prost calitativ.

Ce facem cu toate aceste emoții care sunt trăite în astfel de contexte relaționale?

Pe fondul relatiilor noastre, paleta de emoții umane este atât de variată, încât e greu să ne identificăm corect, ca adulți, stările pe care le trăim in diverse situații.

Pentru majoritatea oamenilor, este dificil sa numească acele emoții, pentru a le putea înțelege și a le putea regla.

Cu atât mai mult cu cât concluziile cercetărilor ne spun că o persoană este capabila să trăiască nu mai puțin de 34.000 emoții – am citit la un moment dat acest lucru și cifra mi se pare impresionanta!

Las mai jos o diagrama a emotiilor – vedeti ce complexitate despre care se stiu atat de putine lucruri?

Imagine: Roata emoțiilor adaptata după Robert Plutchick.
Sursa: Internet

idealul-de-a-fi-calm

Sensibilitatea noastră emoțională atât de complexă s-a construit pe fondul relațiilor noastre – în special în interiorul primei relații din viața noastră, relația cu mama, apoi cu tata și, încet-încet, cu alte persoane semnificative din viața noastră.

Noi am tot crescut – dar primele emoții, emoțiile arhaice, au rămas in corp. Noi nu ni le amintim și nu ne amintim împrejurările care le-au generat, eram mult prea mici, eram la început de viață. Dar ele sunt parte din inconștientul nostru și trăiesc in corpul nostru – peste ele s-au așezat alte și alte emoții, din alte și alte situații de viață, din traumatizari și re-traumatizari.

Sub frica ta e mai mult decât frica recenta. Sub furia ta, e mai mult decât furia recenta. Sub ura ta, e mai mult decât ura recenta – obișnuința de a cosmetiza ce este acolo va face doar ca toate acestea să se amplifice.

Metodele blânde din art-terapie in baza carora lucrez cu toti clientii si cursantii mei mai mici si mai mari, aduc la suprafață ceea ce vrea demult să fie ascultat și auzit, și aduc o recadrare sănătoasă astfel încât semnalele corpului pot fi ascultate, înțelese, vindecate, transformate. Pentru ca degeaba lucrezi terapeutic doar prin cuvant, daca nu ajungi la corp, daca nu esti ajutat sa inveti cum sa iti reglezi sistemul nervos si daca nu inveti abordarea elementara de care ai nevoie.

Îmi doresc foarte mult să te ajut – știu, însă, că un articol nu este suficient. Pentru a lucra în mod adaptat situației tale, te invit să te programezi la o consultație inițială, pentru al cărei onorariu îți ofer un discount de 10%

Te aștept cu drag – avem atât de mult lucruri esențiale de făcut împreună, pentru ca tu să afli cum poți fi bine cu tine!

Noi nu avem o educație emoțională corelată cu o educație relațională, nu cunoaștem metode blânde prin care putem ajunge la conținuturile noastre emoționale și psihice, așa încât eșuăm in a ne cunoaște cu adevărat pe noi înșine și eșuăm în a ne rezolva conflictele în maniera adultă – singurele strategii la îndemână pentru a rezolva situații delicate sau conflicte sunt strategiile copilăriei.

Dar educația relațională și cea emotionala își dau mâna, pentru tine, la mine in cabinet.

De aici vei putea afla chiar de la cursantele mele cum lucrez:

Unele stări devin sterile și distructive, având nevoie să fie ascunse, protejate cu mecanisme puternice de apărare: negare, cinism, pesimism. Sau generează chiar evadarea in alte comportamente distructive, pentru a nu vedea adevăratele probleme: dependență de droguri, de jocuri de noroc, de alcool, de tehnologie, de sex, de mâncare, etc.

Susținând că își cunosc emoțiile, unii oameni și le exprimă maladiv, distructiv pentru cei din jur – considerând că așa se detensioneaza. Sunt cei care fac din tine coșul lor de gunoi. Sunt cei mai periculoși, de care trebuie să te ferești pentru că limbajul violent poate traversa rapid către comportamente agresive, violente. Identifica-le precursorii agresivității, reține comportamentele lor și îndepărtează-te de ei.

Toate emoțiile noastre trebuie acceptate de noi și validate de cei apropiați nouă. În nici un caz ascunse, negate și reprimate – pentru că așa apar somatizarile și tulburările ce țin de patologii.

Sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată – aparent tăcute, ele trăiesc in noi, amplificându-se și favorizând, in timp, disfuncționalități în relații noastre și îmbolnăviri.

Toate emoțiile noastre dificile și dificil de tolerat apar, cel mai frecvent, pe fondul relațiilor noastre – de când ne-am născut, și până astăzi.

Toate emoțiile noastre dificil de tolerat noastre sunt, insa, foarte importante: ne spun unde să ne uităm și ce avem de făcut – cu condiția să știm să le identificăm și să le numim corect. Apoi să le comunicăm în mod ecologic celor din jurul nostru, în loc să le cosmetizăm „ca să fie liniște”.

Vino la cabinet pentru:

– a învăța cum să lucrezi eficient și relevant cu emoțiile tale și cu tot ce își amintește corpul tău, dar tu nu îți aminteșți

– a învăța cele mai eficiente metode prin care îți poți regla emoțiile, a.i. să ai control asupra lor în loc să te lași controlată de acestea

– a învăța cum să comunici în mod ecologic despre emoțiile tale – si fara frica – în loc să te prefaci că ”nu s-a întâmplat nimic”

– a învăța să identifici emoțiile celor dragi ție și pentru a-i ajuta și pe ei să și le înțeleagă și să vă schimbați calitatea relației.

Mai ales dacă ai copii, vino la cabinet – vei învăța prin metode eficiente cum să-i ajuți să-și regleze emoțiile dificile, vei învăța cum să reglezi situațiile delicate dintre tine și ei și cum să previi apariția altor conflicte.

Dacă te afli într-o relație disfuncționala, vino la cabinet pentru a-ți dezvolta vocabularul emoțiilor, pentru a învăța abilități de relaționare în cuplu și strategii de gestionare constructivă a conflictelor.

Nu e păcat să reducem vocabularul emoțiilor doar la cinci sau șase emoțîi, când – de fapt – tectonica sentimentelor noastre are o țesătură mult mai densă ce îți rămâne necunoscută, controlându-ți viața?

Nu e păcat să îți reprimi nenumărate emoții, doar pentru că ceilalți din jurul tău ți-au indus frica de a te exprima?

Nu e păcat să nu îți cunoșți emoțiile și să îi lași pe ceilalți să ți le invalideze sau să le invalidezi chiar tu lor emoțiile și să ajungeți, astfel, la conflicte distructive repetate?

Vino la cabinet și îți vei cunoaște emoțiile – exact așa cum locuiesc ele în corpul tău. Pentru că ele acolo sunt – în corp – și vor să le înțelegi foarte bine.

Un share le vă ajuta și pe prietenele tale să se cunoască mai bine.

Vă aștept cu drag la cabinet – călătoria de autocunoaștere completă pentru fiecare femeie și pentru fiecare bărbat începe de aici, din cabinetul meu.

Mona

 

Facebook
LinkedIn
Instagram
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *