Divorțul nu este un eșec

Divorțul nu este un eșec. Ajunge, din nefericire, să fie integrat ca eșec doar atunci când ne lipsește perspectiva sănătoasă, corectă, firească despre relații, despre motivele care duc spre acest final al unei relații.

Îți las mai jos perspectivele sănătoase despre divorț ale câtorva nume importante în psihologie și psihanaliză:

Françoise Dolto, pediatru și psihanalist:
‘’Odată, o mamă a venit să îmi spună: ‘Copilul meu m-a văzut, ce să fac? Și el ce-o să facă? – O să vedem. Dar de ce e mai rău daca soțul dumneavoastră află? Poate așa o să vă fie mai ușor să divorțați. ‘
Alteori, copilul păstrează secretul pentru el și se va maturiza spunandu-și: ‘Ia te uită, mama nu mă are numai pe mine (fiindcă înțelesese deja că lucrurile nu mergeau deloc intre cei doi, că părinții lui rămăseseră împreună doar de formă, fără să se mai iubească) în viață se întâmplă și așa!’
Copilul a înțeles și din acel moment trebuie să se țină cont de acest lucru, să nu i se ascundă adevărul pe care l-a descoperit. Dimpotrivă, să i se vorbească despre toate aceste lucruri.
În schimb este și vă rămâne de nerostit tot ce ține de intimitate, acele lucruri atât de profunde încât nici nu pot fi rostite. Dacă totuși copilul le descoperă într-o zi și vorbește despre ele, i se va spune: ‘Ești isteț, ai ghicit.’
Nu văd ce este de ascuns din moment ce ne asumam și faptele, și contradicțiile noastre. Asta înseamnă să fii adult, nu să fii perfect.’’

Esther Perel, psihoterapeut:
„Dacă oamenii n-ar crede că o relație ar trebui să fie moartă pentru a-i pune capăt, mai mulți oameni ar putea să pună capăt relației fără s-o ucidă. Ar putea spune: ‘Țin foarte mult la tine și la trecutul nostru. Sper că vei păstra toate acestea. Uite ce voi păstra eu din cei 22 de ani de căsnicie. Rămas bun! Îți doresc numai bine.’ Dar pentru că despărțirea e ceva interzis, oamenii distrug ceea ce a fost bun, pentru a-și justifica plecarea.” (Ester Perel, psihoterapeut)

Alfred Adler – fondatorul psihologiei individuale, medic și psihoterapeut:
“Dacă partenerii sunt cu adevărat interesați unul de celalalt, nu va exista niciodată pericolul ca atracția sexuală să se sfârșească. Acest sfârșit implică întotdeauna o lipsă de interes; asta ne spune că individul nu se mai simte egal, prietenos și cooperant cu partenerul sau, că nu mai dorește să îmbogățească viața partenerului.”

Irvin Yalom, psihiatru:
”Oamenii care se simt pustii pe dinăuntru nu vor reuși niciodată să își vindece neîmplinirea unindu-se cu o altă persoană incompletă. Dimpotrivă, din două păsări cu aripile rupte cuplate într-una singură, nu poate ieși decât o zburataceală stângace. Nici cu toată răbdarea din lume nu vor reuși să se ridice în zbor și, în cele din urma, fiecare trebuie să fie desprinsă de cealaltă, iar fracturile vindecate cu atele, separat.”

Și, de asemenea, perspectiva simplă, sănătoasă și foarte rațională a lui Osho:

Iar călugărul budist Haemin Sunim recomanda – la fel de simplu, sănătos și foarte rațional: 
”Fii la fel de blând în încheierea unei relații pe cât ai fost când ai început-o”

Ce valoare are, de fapt, certificatul de căsătorie și de ce schimba acest certificat – în sens negativ, de cele mai multe ori – comportamentul celor ce devin soț și sotie, odată ce acest certificat și-a făcut loc în viață celor doi? De ce DA-ul este spus în graba, de ce oamenii cedează în fata presiunii sociale și ajung să spună DA, în loc să își dea timp să se cunoască, și, de fapt, să își spună NU?

Pe lângă emoțiile și sentimentele care leagă oamenii și care duc la alcătuirea cuplurilor/familiilor, exista și aspecte psiho-sociale care vin ”la pachet” cu dorința de a forma un cuplu sau o familie – aceste aspecte au o forță mult mai mare decât emoțiile și sentimentele inițiale, mecanismele psiho-sociale întrețin iluzii inutile despre posesii, control, confirmare și validare socială și, în plus, multe dintre acestea constituie piedici în calea deciziei de a divorța; la toate acestea se adaugă și concepția religioasă asupra căsătoriei și a raporturilor dintre bărbați și femei, inducerea sentimentelor de vină și de frica.

Singurele motive care ar trebui să te determine să alegi să ramai lângă partenerul sau lângă partenera ta este starea de bine interior, împlinirea autentică, bucuria de a fi împreună. Nu există alte motive – însă știm că cele mai multe cupluri rămân împreună pentru avantaje economice și de imagine. Adică tot un fel de friend with benefits, dar avantajele sunt de altă natură – nu numai sexuale.

Toate aceste cupluri care nu se despart și care ar fi trebuit nici să nu se formeze trăiesc, în interior, clipe cumplite. Trăiesc frustrări imense, regrete uriașe pentru fiecare compromitere pe care o fac, trăiesc dorință de răzbunare, o ura feroce și conștientizează inclusiv dorința ca celalalt să moară mai repede, pentru că altfel să își continue în libertate viață.

Sunt lucruri pe care oamenii nu le recunosc, însă pe care eu le aflu fie în cabinet, fie la workshop-uri, fie la SENS.

Convingerea că dacă mama și bunica au suferit și au făcut compromis după compromis – a se citi compromitere – îi duce pe cei mai mulți oameni (majoritea femei) către a opta pentru continuarea acestui tipar moștenit – compromiterea: compromitere sexuală, compromitere psihologică, compromiterea demnității, a sănătății și a vieții. Compromiterea sănătății emoționale a copiilor, inclusiv.

Separarea sau divorțul nu trebuie să fie traumatizante pentru niciuna din părti – nici pentru copii, daca aceștia exista. Din păcate, cei mai mulți părinți a căror relație de cuplu s-a deteriorat nu doresc să apeleze la servicii psihologice pentru a învață ce au de făcut daca au ajuns în acest impas, preferând să își pună copiii la mijloc – în loc să învețe să gestioneze în mod decent și sănătos despărțirile și divorțurile; în funcție de modul în care vor gestiona separarea sau divorțul, trauma și suferința nu își mai au rostul – nici pentru ei, nici pentru copii – locul traumei și al suferinței fiind luat de înțelegere și de acceptare a cursului vieții, de vindecare și de dobândire a autonomiei emoționale.

”A rămâne împreună de dragul copiilor” nu reprezintă o soluție constructiva pentru problemele unui cuplu marital, dar reprezintă, nu de puține ori, programarea unei vieți emoționale plina de eșecuri pentru acei copii, viitori adulți.

Anticiparea, supraestimarea și catastrofizarea traumelor și suferințelor generate de divorț sau separare constituie cele mai mari bariere în calea deciziei sănătoase de a divorță sau a deciziei de separare; în cele mai multe situații, aceste traume sunt induse și menținute la cote înalte la nivel de societate – o societate bolnava care încă adora suferință și stagnarea în suferință, în loc să încurajeze oamenii să renunțe la iluzii și să devină autonomi din toate punctele de vedere.

În loc să încurajeze oamenii – și în special pe femei – să devină autonomi din toate punctele de vedere, societatea îi descurajează și îi sperie cu povești de genul: ”Copiii vor suferi, vor fi traumatizați”. În niciun caz – dacă părinții înțeleg că din cuplul lor vor rămâne pe viață cu rolurile de mama și de tata și învață cu ajutor psihologic ce presupune noua lor configurație, atunci niciun copil ai cărui părinți divorțează nu va fi traumatizat. Copiii crescuți de mame singure sunt la fel de fericiți că acei copii ai căror părinți au rămas împreună pentru ca se inteleg si pentru ca se iuibesc. Părinții divorțează pentru că a fost puternic afectată calitatea relației lor și înțeleg că, dacă nu lucrează împreună – si alaturi de un profesionist – la refacerea aceste calități a relației lor de cuplu, atunci acest lucru afectează relația de părinți. Pentru că în orice familie cu copii partenerii au două relații: o relație de cuplu și o relație de părinți. Divorțul nu anulează relația de părinți, anulează doar relația lor de cuplu – lucrurile trebuie înțelese din acest punct, cu ajutorul psihologului.

Dacă părinții învață în cabinetul unui specialist în relații de cuplu și în relații interumane, în general, cum să-i transmită copilului că s-au hotărât să divorțeze și că divorțul înseamnă doar că iubirea dintre ei doi s-a încheiat,  că în astfel de situații este indicat să nu mai tragi de relații, atunci copilul înțelege și devine capabil să gestioneze relația cu fiecare părinte într-un mod foarte funcțional, nicidecum prin traume.

Divorțul nu este un eșec

Dacă părinții integrează în manieră sănătoasă decizia lor de a divorța și o vor transmite cât mai simplu copiilor, atunci nici copiii nu vor suferi. Nu se vor simți traumatizați – dar asta ține doar de tine și de tatăl copilului. Ține de ceea ce învățați voi despre voi din divorț și ține de dorință de a învață ceea ce nu știți, în loc să respingeți ceea ce trebuie să învățați.

Mai ales când simți că o etapă de viață s-a consumat și celălalt nu mai reprezintă pentru tine ceea ce ar fi trebuit să reprezinte – iar tu ești conștient că rolul sau în viața ta s-a încheiat, este bine să realizezi că ți-ai luat lecțiile de acolo, lecții suficiente încât să te desparți decent și să îți trăiești viață așa cum ai nevoie, nu să vă legați în continuare unul de celalalt prin frici și prin suferință, ranindu-vă mai mult decât ați făcut-o deja și ranindu-vă copiii, dacă aveți și copii.