Cerere de prietenie – Friend request

C.G. Jung ar fi afirmat că ”Singurătatea nu apare pentru că nu ai oameni în jurul tău – singurătatea apare din imposibilitatea de a comunica împreună cu ei lucrurile care pentru tine sunt importante.”

– Este un articol lung – te invit să iți rezervi timp pentru a-l citi cu atenție. –  

Indiferent de natura lor, este mai mult decât șocant să constatăm, din ce în ce mai des, cât de lipsite de conținut sunt relațiile umane.

De-a lungul timpului, am lucrat cu sute de femei – la cabinet sau la SENS (retreat anual de dezvoltare personală pentru femei). Indiferent dacă se află sau nu într-o relație, femeile sunt cele care resimt mult mai mult, numeric – în comparație cu bărbații – însingurarea și sentimentul de vid interior.

Cerere de prietenie – dacă ai cont pe Facebook, ai primit și așa ceva din partea unor necunoscuți și necunoscute: cerere de prietenie. 

În spatele unei cereri de prietenie stă, de ce cele mai multe ori, un om care se simte singur dar care nu este, neaparat, singur. O femeie sau un bărbat. Singuri sau într-o relație în care se simt singuri – în legătură cu care nu doresc să remedieze nimic. Sunt plictisiți unul de celălalt, se urasc unul pe altul, se folosesc unul de altul, nu mai există sentimente nobile intre ei – stau impreuna pentru ca au datorii comune: credite, întreținerea locuinței, plata facturilor. Și, nu de puține ori, au un copil sau mai mulți – copii de sacrificiu, care au menirea să protejeze imaginea falsă a părinților: imaginea de familie reușită. Nu există tristețe și derută  mai mare decât în sufletul și mintea unui copil care știe că părinții trebuie să se despartă dar nu o fac și îl folosesc pe el pentru a se salva ei înșiși de ”gura lumii” și de la a-și asuma propriile vieți, cât mai responsabil.

Eh, omul ăsta care se simte singur deși are o relație sau chiar are o familie, își permite luxul de a te aborda, cu așteptarea deja formată – dar neverificata – în ceea ce te privește: adică să te agațe, mai pe românește. Naivitatea le costă mult pe femeile care se simt și ele foarte singure, dar care nu doresc să înțeleagă că un om însurat este un om indisponbil, capabil doar să facă promisiuni și apoi să dispară, în scurt timp. Iar dacă nu dispare, omul e tot indisponibil și se folosește de acea femeie ca de un simplu obiect. Draga mea, cât mai joci acest joc al naivității?

Dar, revenind la subiectul nostru – oamenii se refugiază pe rețelele de socializare nu doar când sunt singuri, ci și când sunt împreună: acasă, la o ceainărie, la o pizza, la o petrecere. Vidul acesta interior este atât de uriaș, încât ajunge să facă ravagii – în cazul celor care nu doresc să învețe să stabilească relații și să-și dezvolte inteligența relațională si sociala, online-ul este un drog.  Ca orice alt drog.

Din ce în ce mai intens, în ultimii 5-6 ani, constatăm – atât eu, cât și toți cei cu care ajung să relaționez fie la cabinet, fie în viața personală: caracterele devin din ce în ce mai discutabile și chiar murdare  – în cazul în care iți dai seama ce ți se întâmplă, ești forțat, în astfel de condiții, să devii din ce în ce mai selectiv cu persoanele pe care le lași în viață ta personala sau în cea profesionala.
Criteriile de selecție cele mai sănătoase sunt: comportamentele adecvate, valorile comune, pasiunile și interesele comune, nevoile emoționale și relaționale comune.

Am scris acest articol cu o imensa tristețe, după decesul regretatei Doamne Cristina Topescu. Am amânat să îl public, din motive lesne de înțeles. M-a tulburat în mod deosebit ceea ce s-a întâmplat și ceea ce a urmat decesului sau – linșajul mediatic căruia i-a fost supus un om care nu se mai poate apară. O femeie elevată, educată, cultă, modestă. O femeie frumoasă, o femeie care a ales autonomia – inclusiv pe cea profesională, o femeie capabilă de multe lucruri frumoase și de o bunătate rara. O femeie-model, care a fost judecată de niște indivizi care fac parte dintr-o societate primitivă – indivizi incapabili să evolueze, la fel ca societatea din care fac parte.

Dar, dincolo de comportamentul total indezirabil al presei și al ”prietenilor” care au vândut-o presei –  cu mare bucurie și cu lacrimi de crocodil  – pe Doamna Cristina Topescu, este vorba despre ceea ce caracterizează omul contemporan: însingurarea și sentimentul de vid interior – resimțite indiferent dacă ești într-o relație sau dacă ești singur.
Poate că doamna Cristina Topescu și-a permis și dânsa, luxul de a fi selectivă – un lux pe care fiecare om ar trebui să și-l permită. Un lux pentru care ajungi să fii condamnat, bârfit, invidiat, făcut fărâmițe – încă de când ești în viață, nu neapărat după ce iți dai ultima suflare.

Foarte multe persoane care țin la valorile lor și la educația celor șapte ani de-acasă constată o realitate dură: șansele de a lega relații sănătoase, decente, civilizate, pe bază de respect, reciprocitate, au scăzut și sunt aproape egale cu zero.  Iar acest lucru are drept consecință izolarea – un tip aparte de izolare, o izolare modernă având la îndemână rețelele de socializare care, pentru mulți oameni, au înlocuit viața sociala.

Dincolo de toate nevoile emoționale și de toate motivele pe care omul contemporan le-ar putea invoca pentru că și-a creat aceste obiceiuri și comportamente moderne, spaima de prăbușire în propriul interior și anxietatea în fața morțîi sunt cele care, de fapt, îi determină pe oameni să-și formeze astfel de obiceiuri și comportamente nocive. Online-ul nu înseamnă nimic – aprecierile sunt numai virtuale, inimioarele nu înseamnă decât admirație virtuală. Nu sunt puse în practică, în realitate – din varii motive: lipsa de timp este invocată în 99% din situațîi. Deodată, toți cei care afirmă că te admiră, nu găsesc timp pentru o întălnire la o cafea – eventual, doar cei care au niște interese meschine în legătură cu tine își găsesc acest timp. Dar, altfel, oamenii iți arată abia atunci că admirația este una falsa – când nu doresc să-și facă timp pentru a te întâlni în realitate.

Sunt foarte multe situații despre care știu – inclusiv eu am vrut să verific dacă această admirație este reală. Nu, nu este – un om care iți admiră activitatea și care spune că vrea să te întâlnească, își face timp pentru un ceai sau chiar pentru activitatea ta: vine la cursurile tale, vine la lansările de carte pe care le faci. Admirația se confundă, pentru mulți, cu lingușeala, cu băgatul în seama în online. La atât se rezuma admirația de la distanță. Cazurile autentice, admirația autentica reprezintă doar un procent foarte redus: cca. 1%. Este important să știi cum stai din aceasta perspectivă și să fii realist – dacă ai o activitate în online este bine să iți urmărești strict interesele acolo, dacă sunt interese profesionale. Dacă ai alte interese, te sfătuiesc să nu iți pui prea mari speranțe în relaționarea cu online-ul decât după ce verifici în realitate că acești oameni chiar au valori comune cu tine și au disponibilitate pentru a dezvolta relații autentice de prietenie sau de cuplu – dacă asta iți dorești de la ei.

Retragerea în online s-a instalat perfid, de la o zi la alta – cu ajutorul celor din jur, care au devenit nepăsători, neglijenți, indiferenți la cei pe care îi numesc prieteni. Pe măsură ce oamenii nu mai investesc afectiv în relațiile reale, preferă relaționarea virtuală. Privirile goale, întâlnite pe strada, pe mine mă sperie.
Rezultatul acestor noi obiceiuri – de la o perioadala alta, pe măsură ce tehnologia avansează și ia locului umanului din fiecare –  îl vedem azi, oriunde ne-am îndrepta privirea. Desigur, pentru asta trebuie să mergi pe strada fără să priveșți și tu în telefon.

Omul modern nu se mai găsește pe sine doar pentru că nu se mai caută pe sine. Are totul la îndemăna, într-un simplu obiect: telefonul. Nelipsitul telefon. Ce să mai caute și de ce? Omul acesta care nu se mai poate dezlipi de telefon nu se iubește el pe el, nu are stimă de sine, nu are respect de sine. A înțeles, mai mult sau mai puțin, că viața nu are niciun sens – asta îl poate speria, da. Dar nu acceptă că poate da chiar el vieții sale un sens. Este omul plictisit de viață, omul care are certitudini, omul care ajuns să stăpânească lumea din telefon – pentru că o lume întreagă se află în acest telefon.

Cum spuneam într-un alt articol, calitatea relațiilor umane a devenit din ce în ce mai slabă, mai proastă. Nu trebuie să ne mire că vom mai afla vești atât de tulburătoare precum cea despre decesul îndrăgitei Cristina Topescu. Au murit și vor mai muri mulți oameni, în condiții asemănătoare – doar că nu am aflat și nu vom afla nimic despre ei, nu sunt persoane publice. Dar și ei au fost la fel de singuri, printre singurătățile celor ce încă trăiesc.

De câte ori te simți singur, amintește-ți că singurătatea ta merită înțeleasă și analizată împreună cu un specialist în relații umane, un specialist cu studii în psihologie.  Cred că este cel mai bun lucru pe care doar tu îl poți face pentru tine. A ne izola în singurătate nu este o soluție – încă există oameni cu care putem avea valori comune, încă există oameni care nu se uita la telefon în timp ce ieși cu ei la un ceai. Încă există oameni care nu te ignoră atunci când vă întâlniți pe stradă. Încă există oameni cu care poți vorbi despre nevoile tale, despre dorințele tale, despre așteptările tale, despre planurile tale persoanale si profesionale, despre viața ta. Știu, sunt din ce în ce mai rari acești oameni. Dar îi poți găsi.

Știu și din experiența personală, și din cea de cabinet – persoanele care au intrat în viața fiecăruia dintre noi, în ultimii ani, nu au fost persoane bune pentru noi: lipsa celor șapte ani de-acasă și-a făcut imediat apariția, odată ce le-am dat voie în viața noastră. Știu că este dificil – cum spuneam, m-am lovit și eu de asemenea întâmplări nefericite, însă am scos din viața mea acești oameni – fără să clipesc și imediat ce și-au arătat adevărata față. Întâmplător, sunt o persoana foarte atenta la indicatori – prin prisma pregătirii mele, aplic și în viața personală tot ceea ce lucrez în cabinet cu clienții mei. Dacă oamenii își permit cu mine – desi stiu din start ca eu nu admit astfel de lucruri – să fie foarte relaxați (etica ma obliga sa evit cuvantul care-i caracterizeaza – nesimtiti, mai pe romaneste) în comportamentele lor reprobabile – inclusiv unii clienți, da – observ cu câtă naturalețe se poartă inadecvat, indezirabil și chiar mizerabil cu persoanele care nu au o pregătire în acest domeniu și care nu știu să stabilească relații. Oamenii se poarta natural – unde natural înseamnă needucat, nu altceva.

Nu putem avea prea mulți prieteni – o prietenie se construiește nu greu, ci foarte greu. O prietenie înseamnă, înainte de toate, încredere. Or, încrederea se oferă întotdeauna cu luciditate – deci, nu oricui, nu oricum și nu oricând. Ci doar după ce testezi relația iți dai seama dacă acolo poți plasa încrederea ta.

Iau în calcul organizarea, la cabinet, a unor seri pentru oamenii singuri – cred că o seară pe săptămână ar ajuta multe persoane (femei și bărbați) în căutarea unui grup în care să împărtășim valori comune și în compania căruia să petrecem un timp frumos. Ne putem face un ritual săptămânal – pentru că oamenii singuri nu ar trebui să se însingureze. Împreună, putem să înțelegem  altfel singurătatea – această singurătate bizară pe care omul contemporan o trăiește, desi este ”cablat” la tot felul de gadget-uri care de care mai performante. Sper să vă placă și vouă propunerea și să ne întâlnim cât mai curând – voi anunța pe site detaliile, imediat ce îmi clarific agenda pentru următoarea perioadă.