Abuzul asupra copilului nu se șterge cu cadouri scumpe de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun. Nu se șterge niciodata si nu se sterge cu niciun cadou, nici măcar cu cadouri de ziua sa de naștere sau de ziua sa de nume.
Abuzul parental – ce e de făcut în legătură cu acest tip de abuz și multiplele sale forme, despre care aflu/aflam că este zilnic pe lista de opțiuni a multor familii?
Citește mai departe, daca vrei sa afli cum îți înveți copilul să dezvolte o mentalitate de victimă. Sunt lucruri care se pot corecta, daca iti propui sa inveti cum sa le corectezi – in loc sa iti consumi energia intr-o directie gresita, si cu consecinte traumatice in viata copilului tau.
Îmi doresc foarte mult să te ajut – știu, însă, că un articol nu este suficient. Pentru a lucra în mod adaptat situației tale, te invit să te programezi la o consultație inițială, pentru al cărei onorariu îți ofer un discount de 10%
Te aștept cu drag – avem atât de mult lucruri esențiale de făcut împreună, pentru ca tu să afli cum poți fi bine cu tine!
Tu îți pui copilul în rol de victimă, îl înveți acest rol, această mentalitate, de când este mic și chiar foarte mic:
– atunci când ridici vocea la el, în loc să discuți cu calm și cu fermitate parentală – este dovada că nu ați stabilit convenții în baza cărora să relaționați
– atunci când nu îi iei apărarea în fata celuilalt părinte care face același lucru – este dovada că nu ai convenții, împreună cu partenerul tău de viață, în baza cărora să știți ce este și ce nu este în regulă să faceți
– atunci când tu îți astupi urechile și te faci că nu auzi jignirile care îi sunt aduse de celălalt părinte, pe motiv că tu erai ocupat prin bucătărie sau prin balcon, etc. – este dovada că ești victimă a celuilalt părinte și, în același timp, că ești complice la abuzul sau asupra copilului
– folosind logica de tipul ”ca să fie linisite”, atunci când îl ”sfătuiești” să tacă, să nu își exprime opinia știind că va declanșa furia în celălalt părinte de care ție îți este frica – este dovada că îi impui să accepte diverse forme de gaslighting pe care și tu le accepți în raport cu alti abuzatori, și care îi vor știrbi și mai mult încrederea în el
– atunci când vede că tu te comporți că victima a celuilalt părinte, în loc să te opui abuzurilor sale verbale, psihologice, fizice și chiar sexuale, economice și/sau spirituale – este dovada că tu nu ai granițe și că nu ți le manifești; va face același lucru că tine.
– atunci când îl ”sfătuiești” că, la școală, să tacă atunci când un profesor îl intimidează și îl jignește – îi spui același lucru pe care i-l spui acasă: ”taci din gura, tu trebuie să îți vezi interesul, ca să te treacă”; tot din gama ”ca să fie liniște” – este dovada că pentru tine contează avantajele, nu siguranța emoțională și cea fizică.
Dacă te regăsești în cele de mai sus, este important să știi: copilul învață toate aceste lucruri exact de la tine. Nu te mira, mai târziu, dacă va fi exact la fel ca tine: victimă a circumstanțelor, a diferitelor persoane – pentru că va urmări avantajele, în loc să urmărească siguranța sa emoțională și fizică, și calitatea relațiilor.
Mentalitatea de victimă a adultului de mai tărziu a fost deja exersata zi de zi, în familie, prin astfel de comportamente ale părinților.
Dacă ești părinte, fii tu primul care spune stop abuzului psihologic și fizic asupra propriului copil și învață-l chiar tu mentalitatea de persoană sănătoasă. Dacă îl vei învăța mentalitatea de persoană sănătoasă emoțional și echilibrată psihologic, ajungad adult îți va mulțumi – în loc să te urască atunci cand va fi adult, în loc să simtă nevoia să se răzbune pe tine, in loc sa te tina la distanta care il protejeaza de tine, în loc să sufere în tăcere si având toate aceste gânduri la adresa ta.
Asa incat, nu exista alta recomandare pentru parintii toxici, abuzivi, agresivi, incestuosi, psihopati, narcisici: corecteaza-ti comportamentele inadecvate si invață-l de pe acum cum arată normalitatea, în loc să îl înveți și să îl obligi să accepte anormalitatea în relațiile sale prezente și viitoare.
Vrei toleranță zero față de abuz? Atunci fii tu primul care are toleranță zero față de propriile sale abuzuri – și ale celuilalt părinte – asupra copilului. Pune-ți frană. Rămâi în interiorul granițelor tale – nu mai ieși din ele, invadând și spulberând granițele copilului.
Când începi? Eu sunt aici să te susțin, dacă și tu ai înțeles că nevoile emoționale și de relaționare ale copilului trebuie înțelese și gestionate în manieră adecvată de către tine, părintele sau.
Bine de știut: dacă tu continui să te porți abuziv cu copilul tău, el/ea are dreptul să apeleze la ajutorul vecinilor sau să sune oricând la 112, la 119 și să se adreseze DGASPC-ului de care aparțineți. Un copil ale cărui instincte încă nu sunt în totalitate lezate sau nu sunt în totalitate anesteziate psihic, are capacitatea de a caută ajutorul în exterior, daca tu nu ești dispus și capabil să îl ajuți în interiorul casei și al familiei. Este trist că un copil să ajungă să caute singur ajutor – dar este foarte bine că știe ce are de făcut, daca tu nu îi iei apărarea. Înseamnă că a ajuns să nu mai suporte teroarea psihica, poate și fizica, în care trăiește – oricâte poze frumoase pun părinții săi pe Fb și pe Instagram, cu scop de a se lăuda și cu scop de acoperire a traumelor provocate copiilor.
Copiii știu – mai ales adolescenții: abuzurile nu reprezintă forme de educație. Părinții – cei mai mulți – nu doresc să admită că au nevoie să învețe metode de educare care asigură dezvoltarea psiho-emoțională normală. Nu admit că sunt părinți abuzivi, că provoacă traume copiilor – în mod voit, chiar.
Despre părinții toxici și traumele pe care le generează în copii – traume ce nu dispar odată cu înaintarea în vârstă – am scris deja AICI, AICI si AICI.
Cât de naiv să fii, ca parinte, încât să crezi că vei putea șterge cu o jucărie sau cu cine știe ce cadouri scumpe abuzul asupra copilului tău? Și nu, nu îmi spune ”Așa am fost și noi crescuți.”
Acesta este răspunsul părintelui abuziv, toxic, narcisic, care s-a urcat în mintea sa pe un piedestal de pe care își permite să își îngrozească copilul, să îi inducă respectul folosind frica. Acest părinte ar putea să-și propună să învețe cum să-și regleze stările emoționale dificile pe care un copil, prin însăși poziția sa de copil, le generează. Când un astfel de părinte nu dorește să își regleze aceste stări, înseamnă că se lasă controlat de copil. Adultul este primul care trebuie să învețe să-și regleze trăirile și să poată dialoga, apoi, la nivel uman cu copilul sau. Un copil încă nu are capacitatea de a se corecta și de a se regla emoțional – această capacitate apare gradual, pe măsură ce creierul copilului se dezvoltă și, în același timp, prin imitarea comportamentelor văzute la părinții sai.
A plasa pe umerii unui copil această uriașa responsabilitate doar țipând la el ”Fii cuminte”, denotă gradul de imaturitate al părintelui, nu al copilului.
Lucrez în cabinet cu foarte mulți părinți care au învățat cu drag, alături de mine, tehnici de relaționare cu copiii și cu adolescenții lor + strategii eficiente de reglare a emoțiilor dificil de tolerat. A învăța astfel de lucruri esențiale este ceea ce toți părinții ar trebui să își dorească – eu îi aștept cu drag, pe fiecare!
Mona
